Guvernul german a semnat contracte în domeniul militar de 111 miliarde de euro începând din 2022

Guvernul german a semnat aproximativ 47.000 de contracte de achiziţii în domeniul apărării, în valoare totală de 111 miliarde de euro începând de la schimbarea de politică (‘Zeitenwende’) anunţată în 2022, potrivit cifrelor puse la dispoziţie de Ministerul Apărării în urma interpelării depuse de deputatul Dietmar Bartsch din partidul Die Linke (Stânga), transmite dpa, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, ministerul a afirmat că nu poate preciza câte dintre aceste proiecte au fost finalizate şi livrate forţelor armate până la 1 martie 2026.

Potrivit Ministerului Apărării, informaţiile nu pot fi evaluate centralizat şi ar necesita o revizuire manuală a mii de pagini, ceea ce face ca efortul să fie ‘nerezonabil’.

Un astfel de exerciţiu ar putea, de asemenea, să întârzie proiectele legate de apărare, a adăugat ministerul.

Fostul cancelar Olaf Scholz a anunţat o aşa-numită ‘Zeitenwende’ (aprox. schimbare de epocă) în februarie 2022 în urma invaziei Rusiei în Ucraina, anunţând crearea unui fond special de 100 miliarde de euro pentru modernizarea forţelor armate germane.

De atunci, Germania şi-a majorat constant bugetul regulat de apărare, care este stabilit la 82,7 miliarde de euro în 2026, la care se adaugă 25,5 miliarde de euro din fondul special.

Deputatul Bartsch a criticat atât amploarea cheltuielilor militare, cât şi lipsa de transparenţă, remarcând că ministerul nu a putut oferi o imagine completă a proiectelor finalizate. El a avertizat că miliarde de euro din banii contribuabililor ar putea fi blocate în programe întârziate sau ineficiente din cauza monitorizării precare.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare