Familia regală din Anglia atacată cibernetic. Până la începutul după-amiezii site-ul royal.uk a redevenit disponibil

Site-ul oficial al familiei regale britanice a fost dezactivat temporar în urma unui atac cibernetic comis duminică, potrivit unor surse de la Palatul Buckingham, citate de DPA.

Prezenţa pe internet a familiei regale a fost ţinta unui atac de tip „denial-of-service” (DoS – blocare a accesului), prin care solicitările expediate de un număr mare de computere au bombardat site-ul cu scopul de a-l copleşi.

Atacul cibernetic, care s-a produs în cursul dimineţii de duminică, a fost respins cu succes de experţii IT britanici, potrivit aceloraşi surse, iar până la începutul după-amiezii site-ul royal.uk a redevenit disponibil.

În niciun moment site-ul şi conţinutul său nu s-au aflat sub controlul deplin al atacatorilor, au precizat sursele de la Palatul Buckingham. Deocamdată nu se ştie cine s-a aflat în spatele acestui atac cibernetic.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare