Festivalul Berii revine, în weekend, la Arad. Invitați, Dr. Alban şi Rednex

Festivalul Berii revine în municipiul Arad după 15 ani şi va avea loc pe Ştrandul Neptun în perioada 24 – 26 iunie, printre artiştii invitaţi să susţină spectacole numărându-se Dr. Alban şi Rednex, iar organizatorii cred că peste 80.000 de persoane vor participa în cele trei zile, pentru care preţul sortimentului principal de bere a fost plafonat la 5 lei.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, într-o conferinţă de presă, că odată cu ediţia din acest an se doreşte reluarea tradiţiei de a se organiza festivalul pe Ştrandul Neptun, „din dorinţa de a revitaliza baza de agrement de pe malul Mureşului, a cărei zonă comercială era punctul de întâlnire al arădenilor şi nu numai, în serile calde de vară”.

Pentru că este un festival tematic, le-am propus comercianţilor ca paharul de bere premium să aibă preţul unic de 5 lei, propunere agreată de toată lumea. Cu toate acestea, iubitorii de bere vor putea încerca şi celelalte sortimente care, evident, vor fi la un alt preţ. Mă bucur că organizăm la Arad un festival care reuşea să adune până la 80.000 de participanţi în cele trei zile de concerte. Sunt convins că numărul participanţilor va fi mare acum, mai ales că nu am mai organizat acest eveniment de foarte mult timp şi, în plus, venim şi după doi ani de restricţii impuse de pandemie. Din câte am înţeles, şi-au anunţat intenţia de participare şi vecinii noştri din Bihor şi Timiş„, a declarat primarul Aradului.

Prima ediţie a festivalului a fost organizată în 1999, iar ultima în 2007.

La 23 de ani după debut, ne revedem la Ștrandul Neptun Arad să ciocnim în cinstea celui pe care ne mândrim să-l numim Festivalul Berii Arad. Din 2007 îl așteptăm, din ‘99 îi suntem părinți, iar în 2022 îl primim cu brațele deschise. Muzică, bere, atmosferă și dans pe două scene, într-un weekend deosebit la Ștrandul Neptun, unde cu 23 de ani în urmă a început totul cu Festivalul Eclipsei 1999. Ediția din acest an va însemna foarte multă bere bună servită în mai multe locații tocmai pentru a evita formarea cozilor. Festivalul berii va însemna și cea mai bună mâncare stradală și muzică de calitate. Apropo de asta, vor fi două scene amplasate în așa fel încât oamenii să străbată toată zona comercială. Chiar dacă acest festival este cu și despre bere, el este în egală măsură despre Ștrandul Neptun care trebuie să redevină ce a fost odată. ”, este de părere organizatorul Festivalului Berii, Călin Costea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare