Geoană despre situaţia din Orientul Mijlocu: Situaţia de risc a trecut, dar trebuie să rămânem vigilenţi

Momentul de risc maxim în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu în urma asasinării generalului iranian Soleimani a fost depăşit, dar trebuie să rămânem vigilenţi, a afirmat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

  • “Situaţia din Orientul Mijlociu rămâne, în continuare, complicată şi trebuie să rămânem cu toţii vigilenţi, activi şi creativi în ceea ce avem de făcut.

Dar momentul acela de risc care cred că a fost resimţit şi în opinia publică de acasă a fost, se pare, depăşit. Dar cred că cel mai bun lucru este să ne păstrăm şi vigilenţa şi toate antenele deschise.

Ceea ce aş vrea să spun, din acest punct de vedere, este că atunci când momentul de risc, de escaladare, a existat şi el a existat, vreau să spun extrem de clar pentru cei de acasă şi pentru opinia publică şi pentru decidenţii noştri, că întreg sistemul de alertare NATO la care, de exemplu, este racordat scutul de la Deveselu, nu a fost alertat dincolo de nivelul normal. Şi atunci, şi acum, şi ieri, şi probabil că şi în perspectivă, nivelul de alertare este cel minimal şi chiar în condiţiile în care a existat acel atac cu un număr de rachete de rază scurtă şi medie de acţiune din partea Iranului împotriva unei baze din Irak, nivelul de alertare pentru România şi pentru Europa nu a crescut nicio secundă.

Nu a fost nicio vorbă şi nicio secundă vorba de risc la adresa securităţii aliaţilor europeni”, a declarat Geoană într-un interviu pentru Digi24.

El a adăugat că se aşteaptă din partea aliaţilor americani o propunere mai detaliată.

„Aşteptăm din partea aliaţilor americani o propunere mai detaliată în zilele care vin. Dar, repet, din punct de vedere al rolului şi capabilităţilor NATO pentru a asigura ca ţări aflate în situaţie delicată, ţări care au nevoie de proprii sisteme de securitate naţională, de apărare, de educaţie a forţelor din serviciile militare sau de informaţii, aici NATO este foarte bun, suntem foarte buni şi ar fi şi păcat, într-un fel, să nu folosim această expertiză şi această capacitate demonstrată în timp”, a explicat Geoană.

Numărul 2 al NATO a subliniat că militarii români sunt extreme de respectaţi de Alianţa Nord Atlantică.

“Vreau să spun încă o dată şi o spun şi cu vocea apăsată a funcţiei pe care o ocup în prezent.

  • Militarii români sunt extrem de respectaţi, sunt oameni super profesionişti, chiar astăzi am avut o întâlnire cu noul conducător al militarilor noştri, cu domnul general Petrescu, care conduce, şeful Statului Major Reunit al Armatei Române.

Militarii noştri sunt prezenţi în Afganistan, sunt prezenţi, chiar şi acum, în teatre din Orientul Mijlociu, ei sunt în afara oricărui pericol, acest lucru e bine de ştiut. Dar, evident, meseria pe care şi-au asumat-o este o meserie care trebuie respectată şi trebuie să investim în continuare în aceşti oameni minunaţi.

Dar, din punct de vedere al situaţiei imediate din Irak, lucrurile sunt, astăzi, într-o situaţie ceva mai detensionată, facem apel către toate părţile pentru dezescaladare. Este foarte important ca prin eforturi diplomatice şi prin rezervă să putem evita situaţii care pot escalada”, a precizat Mircea Geoană.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare