Greenpeace: România este subiectul unui nou infringement de mediu din partea Comisiei Europene

Procedura de sancționare confirmă argumentele reclamației adresate în 2019 de ClientEarth și Greenpeace România, privind transpunerea defectuoasă a Directivei privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) și amenzile mici aplicate operatorilor de centrale termice pe cărbune ce funcţionează ilegal, scrie Greenpeace România într-un comunicat de presă.

„Sistemul juridic din România nu garantează implementarea unor obiective cheie din Directivă, în special acela că instalaţiile pot să funcţioneze doar dacă au autorizaţie. Pe de o parte, în forma actuală, sistemul legislativ român prevede penalităţi foarte mici şi inadecvate, care nu asigură eficienţa, proporţionalitatea şi descurajarea, aşa cum stipulează Directiva. Pe de altă parte, autorităţile române nu implementează actuala legislaţie într-un mod coerent la nivel administrativ (spre exemplu, să suspende funcţionarea instalaţiilor care nu au autorizaţii), în timp ce sistemul judiciar român nu aplică sancţiuni, blocând orice eficienţă şi descurajare”, subliniază Comisia Europeană conform sursei citate anterior.

”ClientEarth și Greenpeace România s-au adresat în 2019 Comisiei Europene în legătură cu nivelul foarte scăzut al sancțiunilor aplicate de către autorități operatorilor centralelor termice pe cărbune care încalcă legislația europeană, cerând Comisiei să acționeze. 

Slăbiciunea sistemului juridic românesc subminează obiectivele cheie ale directivei după cum urmează: 

a. Eșecul de transpunere (legislativ): România nu are o legislație adecvată pentru a asigura eficacitatea, proporționalitatea și descurajarea sancțiunilor în conformitate cu directiva.

b. Eșecul de implementare (administrativă): Administrația română nu reușește să pună în aplicare legislația existentă într-un mod coerent la nivel administrativ, pentru a se asigura că sancțiunile sunt eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. 

c. Eșecul executării (judiciare): sistemul judiciar român nu reușește să confirme sancțiunile, anulând orice eficacitate și disuasivitate. „

Amenzile, care în unele cazuri sunt la acelaşi nivel cu cel aplicat restaurantelor care permit clienţilor să fumeze în interior, sunt parte a eşecului sistematic al României de a stabili şi aplica sancţiuni corespunzătoare.

Poluarea aerului are în continuare un impact negativ asupra României, unde 25.000 de morţi premature au loc din cauza poluări aerului. Industriile care încalcă legislaţia în domeniul poluării trebuie să fie sancţionate financiar sau prin alte metode, precum suspendarea activității, în cazul în care funcţionează ilegal. Conform Directivei privind emisiile industriale, statele membre sunt obligate să adopte sancţiuni ‘eficiente’, ‘proporţionale’ şi ‘disuasive’ pentru a pedepsi acei operatori care nu se conformează legislaţiei

România are acum la dispoziţie două luni pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie. În caz contrar, următorul pas pe care Comisia îl poate face este să trimită un aviz motivat și, ulterior, acționarea în instanță, unde se poate ajunge la amenzi de sute de mii de euro pe zi”, se precizează în comunicatul Greenpeace CEE, Romania, remis redacției.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare