Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Grindeanu anunță desființarea a 100 de instituții și companii de stat

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că reforma administrației publice va duce la desființarea a cel puțin 100 de entități ale statului. Primele propuneri privind eliminarea, comasarea sau reorganizarea instituțiilor și companiilor publice urmează să fie prezentate luni de vicepremierul Marian Neacșu, căruia Grindeanu i-a cerut să abordeze procesul cu maximă fermitate, scrie cotidianulhd.ro.

Invitat miercuri seară la Antena 3, președintele PSD a precizat că Neacșu va prezenta săptămâna viitoare prima variantă a planului de restructurare. Grindeanu a insistat asupra necesității unor măsuri radicale, inclusiv în privința instituțiilor ale căror atribuții se suprapun.

„I-am cerut, asta a fost la nivel personal, să fie fără milă. Fără milă”, a declarat liderul social-democrat, referindu-se la mandatul încredințat vicepremierului.

Grindeanu estimează că cel puțin 100 de structuri ale statului vor fi eliminate. El a invocat drept argument existența unor instituții care îndeplinesc atribuții similare și a indicat drept exemplu sectorul transporturilor, unde funcționează Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit liderului PSD, înființarea CNIR, decisă în perioada implementării PNRR, a creat o structură cu responsabilități similare celor exercitate de CNAIR, ceea ce ridică semne de întrebare asupra necesității menținerii ambelor companii.

„Nu văd de ce statul trebuie să aibă instituții care se calcă pe picioare”, a afirmat Grindeanu, care a precizat că lista entităților vizate de reorganizare va fi prezentată de Marian Neacșu.

Președintele PSD a susținut că reforma trebuie să vizeze și funcționarea aparatului de stat, după măsurile de austeritate impuse populației de Guvernul condus de Ilie Bolojan. În opinia sa, următoarea etapă trebuie să aducă reduceri și restructurări în instituțiile publice și în companiile de stat.

Grindeanu a afirmat că propunerile au fost discutate atât cu premierul Ilie Bolojan, cât și cu președintele Nicușor Dan, ambii exprimându-și acordul față de direcția prezentată de liderul social-democrat.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare