Guvern: Sportivii, testaţi de COVID – 19 înaintea reluării antrenamentelor şi competiţiilor

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, că toţi sportivii vor fi testaţi de coronavirus înainte de a reveni la antrenamente sau competiţii, afirmând că decizia a fost luată împreună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

„Dorim testarea sportivilor la momentul intrării în aceste baze sportive. Deci orice fel de pregătire sau competiţie nu va demara fără o testare, o testare care se va repeta. Aşadar toate stagiile de pregătire ale sportivilor vor debuta cu această testare de coronavirus, iar ea va fi reluată periodic. Va fi o condiţie, aşa cum am discutat cu Ministerul Sănătăţii, iar asta se întâmplă oriunde în lume”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, într-o videoconferinţă.

Ionuţ Stroe a precizat că organizatorii de competiţii şi cluburile vor trebui să găsească resursele financiare pentru a susţine aceste testări.

„(…) în momentul acesta capacitatea noastră de testare e una limitată, vedem că sunt situaţii în care nu putem testa zilnic toţi medicii din spitale care luptă cu acest virus. Deci e o chestiune pe care trebuie să o avem în vedere”, a adăugat ministrul.

Ionuţ Stroe a afirmat că reluarea competiţiilor sportive, în România, s-ar putea realiza în luna iunie din punctul său de vedere,  precizând însă că este prematur să fie avansată o dată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare