Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Deficitul a ajuns la 6,7% din PIB

Guvernul a adoptat, joi, rectificarea bugetară extraordinară pentru a putea aloca fonduri suplimentare instituțiilor care luptă cu noul coronavirus. Ministerul Finanțelor precizează că  deficitul bugetar ar putea ajunge anul acesta la 6,7% din Produsul Intern Brut, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Guvernul a decis să suplimenteze bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale cu 8.103,9 milioane lei, pentru a asigura plata șomajului tehnic pentru angajații din domeniile afectate de coronavirus.

Bani în plus au mers și către Ministerul Sănătăți, 3.796,4 milioane lei pentru programe de sănătate, dar și pentru achiziții în regim de urgență de echipamente și materiale sanitare, destinate combaterii pandemiei de coronavirus.

Ministerul Finanțelor Publice a alocat 3.000 milioane lei pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Florin Cîțu a precizat că nu au fost tăiate fondurile alocate investițiilor.

”Sunt bani de investiții. Nu a fost tăiat niciun ban de la niciun minister, din contra (…) Investițiile continuă. Șantierele sunt dechise în România. Este singura posibilitate să ne revenim după această criză”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, într-o conferință de presă în care a prezentat rectificarea bugetară extraordinară.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare