Încă o reacție împotriva lui Tăriceanu / Vicepreședinte ALDE Teleorman: “Îl sfătuiesc pe domnul Tăriceanu să se debaraseze urgent de combinatorii din jurul domniei sale”

O declarație critică la adresa conducerii ALDE a avut, în Teleorman, și vicepreședintele organizației județene, Samuel Calotă, care îl sfătuiește pe Călin Popescu Tăriceanu “să se debaraseze urgent de aceia care l-au influențat în rău în luarea unor decizii”, au transmis jurnaliștii de la ziarulteleormanul.ro

“De la începutul deciziei de a ne retrage de la guvernare, abandonând alianța cu PSD și renunțând la programul de guvernare care a adus creșterea veniturilor românilor și a bunăstării lor, am realizat ca pe conducătorii noștri nu-i interesează și părerea noastră, a celor care am adus voturi! În alte situații, pe repede înainte, ni s-a cerut să ne întâlnim în ședința Biroului Județean al organizației ca să transmitem poziția noastră într-o anumită problem, iar acum, când de o astfel de decizie atârna viitorul întregului partid, am fost tratați cu total dispreț, neinteresând pe nimeni dacă noi, cei care ducem greul în campanii, susținem un astfel de demers!

  • Cred că se impune urgent organizarea unui Congres în care să se stabilească în mod clar direcția pe care trebuie să o ia ALDE, iar cei responsabili de catastrofa în care au adus partidul, să plece și să facă loc unor lideri responsabili, care să urmărească performanța în politică și nu rezolvarea unor interese și a unor probleme personale.

Ca membru care am pus suflet și energie ca partidul să obțină la alegerile parlamentare aproape 7% în Teleorman, îl sfătuiesc cu modestie pe domnul președinte Tăriceanu să nu abandoneze proiectele mari pe care le-a susținut în timpul acestei guvernări, care au adus bunăstare românilor, să nu renunțe la ideile liberale care l-au consacrat pe scena politică și să se debaraseze urgent de aceia care l-au influențat în rău în luarea unor decizii și care sunt combinatorii din jurul domniei sale! Altfel, ca partid, riscăm să nu mai contăm pe scena politică și efectiv să dispărem, iar cei care vor să facă în continuare politică să fie nevoiți să plece și să-și găsească loc în alte formațiuni politice”, a declarat vicepreședintele ALDE Teleorman, Samuel Calotă, conform sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare