Incendii puternice devastează provincii din nord-estul Argentinei

Incendii uriaşe devastează de câteva săptămâni sute de mii de hectare de culturi şi păşuni în provincia Corrientes, din nord-estul Argentinei, provocând pagube grave mediului şi mari pierderi economice, potrivit experţilor şi autorităţilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cel mai recent raport al Institutului Naţional de Tehnologie Agricolă (INTA), din 7 februarie, estimează că 520.000 de hectare de păşuni şi culturi, sau aproximativ 6% din teritoriul provinciei, au fost afectate.

Incendiul se extinde în fiecare zi, distrugând mii de hectare, iar fumul degajat nu permite măsurători actualizate prin satelit.

„Sunt distruse cam 20.000 de hectare pe zi, urma să ajungem astăzi la un total de 700.000 de hectare (afectate). Nu există precedent”, a declarat Nicolas Carlino, membru al Confederaţiei Cooperativelor Agricole şi de Creştere a Animalelor din Corrientes (Coninagro).

Serviciul naţional de gestionare a incendiilor a declarat miercuri că pompierii, cu sprijinul armatei şi forţelor aeriene, se luptau cu şase mega-incendii active.

Primele focare semnalate la mijlocul lunii decembrie s-au răspândit din cauza unei secete extreme apărute la jumătatea lunii noiembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare