Iohannis: România nu mai are voie să urmărească mize mici legate de interese electorale

România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanţare şi de dezvoltare, şi nici să urmărească mize mici, de moment, legate eventual de interese electorale, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică elaborat de Guvernul României.

„Guvernul m-a asigurat că, în anii următori, vor fi finalizate lucrările de infrastructură aflate în prezent în mare întârziere şi vor fi demarate noi proiecte consistente. Între acestea se află autostrada Piteşti-Sibiu, drumul expres Piteşti-Craiova, autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ – Iaşi-Ungheni, autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov şi Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Suceava. Însă orice plan de investiţii ambiţios necesită finanţare pe măsură. Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină pilon esenţial al dezvoltării noastre. România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanţare şi de dezvoltare, şi nici să urmărească mize mici, de moment, legate eventual de interese electorale”, a spus Iohannis.

El a susţinut că modelul economic al guvernării sau al guvernărilor PSD din ultimii ani, bazat exclusiv pe consum şi fără nicio viziune pe termen lung, a neglijat total aşteptările românilor, care au sperat că viaţa lor se va îmbunătăţi semnificativ şi durabil.

„Românii ar fi trebuit să beneficieze deja de infrastructură de transport modernă şi europeană, de şcoli demne de secolul XXI, de spitale performante, de acces la reţeaua de gaze, de securitate energetică, de industrie competitivă şi agricultură prosperă, pe măsura potenţialului de care dispunem noi în România. În schimb, România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană la calitatea drumurilor şi în jumătatea inferioară în clasamentul eficienţei transportului”, a susţinut Iohannis.

Pe fondul pandemiei generate de noul coronavirus, a adăugat preşedintele, România s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă din ultimii 30 de ani, moment care a scos în evidenţă lipsa cronică de preocupare şi de viziune a guvernărilor anterioare, care nu au lăsat resurse economice şi sanitare suficiente pentru o reacţie urgentă în faţa unei crize.

“În acest context, activitatea Guvernului s-a concentrat pe identificarea rapidă de soluţii. Prin implicarea maximă din partea autorităţilor s-a reuşit gestionarea unei situaţii foarte complicate şi în permanentă evoluţie, care a necesitat o continuă reajustare a măsurilor. De aceeaşi seriozitate şi implicare avem nevoie şi în continuare, pentru că, de acum înainte, eforturile trebuie canalizate cu şi mai mare forţă spre identificarea oportunităţilor care să genereze dezvoltare pe termen mediu, dar şi pe termen lung”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare