Iranul va escalada tensiunile în Strâmtoarea Ormuz şi dincolo de aceasta şi va lansa un atac dacă Statele Unite nu revin în câteva săptămâni la aplicarea deplină a acordului de pace provizoriu semnat în luna iunie, a declarat luni pentru Reuters un înalt oficial iranian, potrivit Agerpres.
Respectivul acord, semnat pe 17 iunie, a permis redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi relaxarea sancţiunilor împotriva Iranului, înţelegere ce ar fi trebuit urmată de negocieri suplimentare timp de 60 de zile care să conducă la un acord final pentru soluţionarea chestiunilor cele mai conflictuale, în special dosarul nuclear iranian şi sancţiunile impuse Iranului.
Pe 8 iulie, după ce a acuzat Iranul că a atacat nave în Strâmtoarea Ormuz, preşedintele american Donald Trump a ordonat reluarea atacurilor aeriene asupra Iranului, după trei luni în care acestea fuseseră oprite printr-un armistiţiu ce a suspendat campania militară americano-israeliană lansată pe 28 februarie.
Mai mult, Trump a spus atunci că nu mai consideră valabil acordul din iunie şi a ordonat de asemenea reimpunerea blocadei navale asupra porturilor Iranului, care a ripostat atacurilor americane prin noi lovituri asupra bazelor americane în ţările aliate SUA în regiune şi prin blocarea din nou a Strâmtorii Ormuz.
În prezent, Statele Unite nu mai desfăşoară în mod sistematic atacuri aeriene asupra Iranului şi par să mizeze mai degrabă pe o tactică de sufocare economică a acestei ţări prin blocada navală.
Dar Iranul nu va aştepta la nesfârşit ridicarea acestei blocade şi va trece la acţiune, stabilindu-şi chiar şi un termen limită pentru aceasta, nu mai mult de câteva săptămâni, a declarat luni pentru Reuters un responsabil iranian, neprecizat.
Aşadar, adaugă oficialul citat, dacă SUA nu respectă acest termen limită şi diplomaţia eşuează, Teheranul va efectua un atac militar „la timp şi precis” pentru a rupe blocada navală americană.
„În scurta perioadă de câteva săptămâni stabilită de Iran, toate prevederile acordului (din iunie) trebuie implementate de către SUA. Aceasta este o precondiţie pentru noi negocieri cu SUA”, a indicat acelaşi responsabil, conform căruia mediatorii vor transmite Washingtonului şi statelor din regiune detalii despre termenul limită stabilit de Teheran.
El a insistat că Teheranul trece de la o politică defensivă la una ofensivă, întrucât îşi pierde încrederea în şansele diplomaţiei cu Washingtonul. „Este un fapt dovedit că Statele Unite nu sunt serioase cu privire la un armistiţiu şi nu se vor angaja faţă de niciunul, aşadar a pune presiune pe inamic sau a te baza pe mediatori în speranţa de a ajunge la o încetare a focului permanentă nu este realist”, a estimat responsabilul iranian.
Şi ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat că Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă atât timp cât SUA nu revin la aplicarea acordului din iunie, în timp ce secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a avertizat asupra unei izolări economice fără precedent a Iranului.
sursa – AGERPRES



