Kelemen Hunor, după refuzul preşedintelui de a accepta remanierea Guvernului: Soluţiile sunt fie demisia guvernului, fie o moţiune de cenzură

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, după refuzul preşedintelui Iohannis de a accepta remanierea guvernului şi după ce a cerut reconfirmarea acestuia în parlament, soluţiile sunt fie demisia executivului, fie o moţiune de cenzură şi instalarea unui nou guvern, politic, nu tehnocrat.

„Era de aşteptat să nu accepte remanierea, din mai multe motive. Pe de o parte, coaliţia s-a destrămat, în acest moment nu există configuraţia politică ce a primit încrederea în parlament, guvernul cu acea configuraţie nu mai există şi, din acest moment, orice remaniere, orice încercare de a schimba miniştri intră în această logică şi în această constrângere constituţională, care necesită, cere un vot în parlament.

Pe de altă parte, probabil că preşedintele avea reţinere şi în ceea ce priveşte persoanele nominalizate, nu ştiu, dar s-ar putea să fi fost al doilea motiv pentru acest refuz”, a apreciat liderul UDMR, citat de evz.ro.

El crede că Guvernul trebuie să vină cât mai repede în parlament, poate săptămâna viitoare şi atunci se va confirma dacă are 233 de voturi guvernul sau nu are.

Şi dacă nu are, atunci, bineînţeles, soluţia este una simplă, demisia sau o moţiune de cenzură prin care se va demite guvernul.

Şi eu cred că moţiunea de cenzură, de data aceasta, nu trebuie să fie o moţiune de cenzură foarte stufoasă şi isterică, aşa cum ne-a obişnuit opoziţia de foarte multe ori, ci trebuie să fie, pur şi simplu, constatarea lipsei majorităţii, Constituţia ce zice, lipsa de încredere şi se votează cât mai repede. Cred că orice temporizare, orice prelungire dăunează grav economiei, dăunează grav pentru tot ceea ce înseamnă structura instituţională a statului şi încrederea din partea cetăţenilor şi din partea partenerilor”, a spus Kelemen Hunor.

În opinia liderului UDMR, guvernul viitor trebuie să fie politic, nu tehnocrat.

„Sunt convins că se poate instala un guvern în câteva săptămâni, care va avea un mandat limitat, maximum un an, până la alegerile parlamentare de anul viitor şi trebuie să fie un guvern politic.”, a adăugat Kelemen Hunor

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare