Laura Vicol (PSD): Am inițiat un proiect de lege menit să ofere suport psihologic gratuit părinților care au pierdut un copil în timpul sarcinii, la naștere sau până la majorat

Deputata PSD Laura Vicol anunță vineri că a inițiat un proiect de lege menit să ofere suport psihologic gratuit părinților care au pierdut un copil în timpul sarcinii, la naștere sau până la majorat.
  • Proiectul propune acces gratuit la ședințe de consiliere psihologică pentru părinții care se confruntă cu această dramă și încurajează organizarea de evenimente publice pentru a determina conștientizarea asupra acestei probleme în societatea noastră.

”Nimic nu este mai traumatizant decât pierderea unui copil. O astfel de tragedie schimbă pentru totdeauna viața, iar efectele asupra psihicului părinților sunt incontestabile.

Împreună cu colega mea deputată Cristina Rizea, am inițiat un proiect de lege menit să ofere suport psihologic gratuit părinților care au pierdut un copil în timpul sarcinii, la naștere sau până la majorat. Este un demers menit să le arate că nu sunt lăsați singuri în fața acestei dureri sfâșietoare”, spune Laura Vicol.

  • ”Proiectul propune acces gratuit la ședințe de consiliere psihologică pentru părinții care se confruntă cu această dramă și încurajează organizarea de evenimente publice pentru a determina conștientizarea asupra acestei probleme în societatea noastră.

State precum Canada, Statele Unite, Australia sau Marea Britanie comemorează anual copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau în primul an de viață pentru a sprijini familiile afectate și pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la această problemă.

Este o inițiativă modestă, vor spune unii, dar necesară, spun eu, care poate face diferența în viețile acestor părinți și familiilor lor. Depresia, anxietatea, schimbările în relațiile sociale și alte efecte ale pierderii unui copil pot fi copleșitoare, dar cu sprijinul profesioniștilor din domeniul psihoterapiei, putem contribui la redresarea emoțională a celor afectați.

Dacă sunteți de acord cu această inițiativă, vă rog să vă exprimați sprijinul în comentarii și să distribuiți acest mesaj pentru a ajuta la conștientizarea acestei probleme.

Vă mulțumesc pentru susținere!”, scrie Vicol.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare