Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a apreciat că şedinţa plenului reunit de joi în care s-a citit moţiunea de cenzură a amintit de „momentele cu Iordache şi Dragnea”, mai exact, de istoria parlamentarismului pe care o credea depăşită, dar şi-a exprimat speranţa că regulile „vor redeveni respectate”.
„Asistăm la vremuri pe care le credeam apuse în Parlamentul României. Am văzut o încercare disperată a unui membru din echipa lui Florin Cîţu de a uzurpa conducerea şedinţei. Ceea ce a făcut astăzi domnul Florin Roman ne aduce aminte de momentele cu Iordache şi Dragnea, exact de acele momente pe care unii le credeau depăşite. Lucrul acesta este inadmisibil. Din fericire, lucrurile au intrat în normal. Până la urmă Anca Dragu a putut să conducă această şedinţă comună a celor două Camere, moţiunea de cenzură a fost citită şi sperăm cu toţii ca respectarea literei Constituţiei să devină o realitate şi marţi să avem votul pe această moţiune de cenzură. (…) Şedinţa de azi ne-a amintit de vremuri pe care le credeam depăşite din istoria parlamentarismului românesc. Sper că regulile vor redeveni respectate”, a afirmat, joi, Barna după şedinţa plenului reunit, potrivit Agerpres.