Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut joi o conferinţă de presă la Parlament, unde a răspuns atacurilor aduse la adresa sa de preşedintele Klaus Iohannis, care l-a calificat zilele trecute ca fiind „un infractor în fruntea statului”.
În mod ironic, Dragnea a spus că nu crede că ar fi nevoie de începerea demersurilor pentru suspendarea preşedintelui Iohannis, „pentru că, prin tot ceea ce face, se va autosuspenda”:
„Cred că nu mai e nevoie, pentru că prin tot ceea ce face, se va autosuspenda. (…)Putem spune că Iohannis este de fapt tonomatul statului paralel. Mai vorbim despre Iohannis luni, când va fi a doua valiză”, a afirmat liderul PSD.
El l-a calificat pe preşedinte ca fiind „un om în panică, foarte nervos şi iritat, pentru că vede cum se destramă sistemul odios care l-a protejat şi încearcă să-l mai protejeze în continuare”.
„Domnul Iohannis vede cum se strânge funia în jurul parului şi începe să se gândească serios că poate veni momentul când trebuie să dea socoteală la nenumăratele ilegalităţi pe care le-a săvârşit în ani trecuţi.Eu am prezentat nişte documente referitoare la preşedinte, care au ieşit în spaţiul public, au fost publicate în presă, numai că ele au fost băgat la sertar ca şi cum sunt lucruri neimportante, ca şi cum vorbim de un om obişnuit, dar preşedintele României nu este un om obişnuit”, a spus Dragnea.
El l-a comparat pe Iohannis cu Laura Codruţa Kovesi, „pentru că folosesc aceeaşi placă”:
„Nu a putut, nu a vrut să răspundă, în schimb a pus placa cu ‘infractorul’. În trecutul apropiat mai era cineva care folosea placa cu infractorul sau cu penalii – Kovesi. La fel şi domnul Iohannis.
Dacă foloseşte atât de mult şi începe să folosească atât de mult cuvântul infractor şi infractori, poate să devină periculos pentru un om care, dovedit de instanţele din România, a comis infracţiuni”, a adăugat liderul PSD.
El a mai afirmat că „Iohannis a minţit în legătură cu faptul că a fost sau nu a fost cercetat penal, aşa cum ne-a minţit şi Augustin Lazăr, cu toată seninătatea de care putea să dea dovadă atunci când se arăta indignat de faptul că au existat protocoale, când el ştia că semnase un protocol cu ceva timp înainte, protocol secret cu SRI”.
„Despre fake-uri, că am înţeles că a început să folosească şi alt cuvânt – fake-uri.
Sunt declaraţii publice şi chiar comunicate ale Administraţiei Prezidenţiale. Deci reacţia lui Iohannis că aceste afirmaţii sunt fake-uri este o reacţie jalnică. Cum să spui că nişte comunicate ale Administraţiei Prezidenţiale, ale instituţiei pe care o conduci sunt fake-uri?”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
Dragnea mai spune că „în Codul penal scrie că uzul de fals este o infracţiune”.
„Asta înseamnă că preşedintele nostru poate fi considerat un infractor.
Cineva poate spune că el, de fapt, este infractorul care s-a cocoţat în cea mai înaltă funcţie din statul român. La Iohannis nu vorbim de foloase necuvenite constând în prezenţă la vot, aşa cum s-a inventat în dosarul ‘Referendumului’, la el vorbim de foloase necuvenite constând în case reale, cu chirii reale, cu sute de mii de euro încasate într-un mod nelegal din banii statului român.
La Iohannis nu vorbim despre două invenţii cu două angajate de la Teleorman pe salarii derizorii a căror angajare nu a avut nicio legătură cu mine, aici vorbim de numirea, promovarea şi susţinerea în funcţie a doi procurori care i-au spălat nişte dosare”, a mai spus preşedintele PSD.
Iulian Ionescu