Liviu Dragnea: România să valorifice Parteneriatul Strategic cu Republica Coreea la nivel economic

Preşedintele Camerei Deputaţilor,  Liviu Dragnea, a primit, joi,  delegaţia parlamentară condusă de Moon Hee-sang, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea. Principalele teme abordate au vizat consolidarea relaţiilor bilaterale în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, în special sub aspectul economic.

„Vizita delegaţiei coreene a avut loc în contextul aniversării a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale şi a unui deceniu de la instituirea Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Coreea.

Prezenţa delegaţiei coreene la Camera Deputaţilor a constituit un excelent prilej pentru reînnoirea interesului ţării noastre faţă de consolidarea dialogului şi a cooperării, atât la nivel interparlamentar, inclusiv la nivelul comisiilor specializate şi grupurilor de prietenie, cât şi la nivel guvernamental.”, se arată într-un comunicat de presă al președintelui Camerei Deputaților.

La nivelul forului legislativ român a fost apreciată oportunitatea pe care o reprezintă implementarea Parteneriatului Strategic în sensul consolidării şi dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări în domenii cheie, precum cel al securităţii sau al economiei.

„Din această perspectivă, domnul Liviu Dragnea a subliniat că ţara noastră intenţionează să valorifice Parteneriatul Strategic prin aducerea în prim plan a cooperării economice, care încă nu reflectă potenţialul relaţiei bilaterale şi a exprimat interesul pentru amplificarea investiţiilor sud-coreene în România, prin concretizarea unor proiecte investiţionale de anvergură”, potrivit sursei menționate.

Pe cealaltă parte, Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea a transmis asigurări „cu privire la deschiderea ţării sale faţă de propunerile şi proiectele româneşti, menţionând că cel mai important instrument în avansarea relaţiilor dintre cele două state îl reprezintă dialogul constant pe subiectele de interes comun.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Din delegaţia parlamentară coreeană condusă de Moon Hee Sang, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea, au făcut parte şi domnul Jeong Kab Yoon, membru al Adunării Naţionale domnul Sul Hoon, membru al Adunării Naţionale, precum şi E.S. domnul Kim Eun Joong, ambasadorul Republicii Coreea în România

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare