Ludovic Orban, întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Premierul Ludovic Orban se întâlnește, vineri, la ora 11.00 cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit agendei transmise de Guvern.

Întâlnirea are loc în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte alegeri anticipate. Şeful statului a refuzat, joi seară, să dea un răspuns la întrebarea dacă l-ar numi tot pe Ludovic Orban în funcția de prim-ministru după alegerile anticipate.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a anunţat că premierul Ludovic Orban ar urma să demisioneze în luna februarie pentru a declanșa alegerile anticipate.

De asemenea, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că PSD va depune rapid o moțiune de cenzură.

Potrivit Constituţiei, alegerile anticipate în România nu pot fi organizate decât în cazul în care două propuneri de Guvern sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de cealaltă, iar preşedintele României solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului. În plus, președintele are și acordul celor două președinți ai celor două camere ale Legislativului, care este doar consultativ.

Preşedintele „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare