Luminile de Sărbători se vor aprinde joi, cu prilejul deschiderii târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei

Luminile de Sărbători se vor aprinde joi, cu prilejul deschiderii târgului de Crăciun organizat de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis, luni, AGERPRES, caravana Coca-Cola ajunge la târg în ziua de deschidere a acestuia, unde va staţiona, înainte de a-şi continua parada prin oraş. Totodată, va avea loc şi un concert marca Delia.

Activităţile caravanei vor continua vineri şi sâmbătă, în Piaţa Constituţiei, cu jocurile cu bulgări de zăpadă, atelierele de creaţie pentru realizarea de cadouri sau felicitări de Crăciun.

În weekend, în intervalul orar 10,00 – 22,00, se vor derula activităţi pentru întreaga familie. Cei interesaţi vor putea cumpăra de la cele peste 130 de căsuţe ale meşteşugarilor, creatorilor urbani şi producătorilor locali o largă varietate de produse de sezon, dar şi preparate culinare gustoase, pregătite în locaţie. Vizitatorii târgului se vor putea distra, prin intermediul roţii panoramice, caruselului, trenuleţului, mascotelor şi artiştilor animatori pe picioroange.

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită şi în cadrul târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât şi printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiţia şi identitatea. Programul artistic va fi pus în scenă de zece solişti vocali, printre care Alexandru Pugna, Gheorghiţa Nicolae, Nicuşor Iordan, dar şi de grupul vocal ‘Burnasul’ din Teleorman, acompaniaţi de orchestra ansamblului folcloric profesionist ‘Cununa Carpaţilor’, dirijor Dan Ionescu. De asemenea, vor fi prezentate momentele de dans ale Ansamblului ‘Iholu’ din Constanţa – comunitatea aromână, precum şi ale Ansamblului ‘Asteria’ din Bucureşti – minoritatea greacă.

Sâmbătă şi duminică, în zona tradiţională a evenimentului, pe scena amplasată lângă brad vor urca Elena Gheorghe şi Emilian & Band, fiind precedaţi de coruri de copii, solişti vocali şi artişti instrumentişti.

În zona urbană vor fi ritmuri remixate ale celor mai îndrăgite melodii internaţionale de iarnă, precum şi muzică ambientală, asigurată de un post de radio. De asemenea, tot în această locaţie poate fi regăsită o selecţie de food truck-uri.

În cadrul târgului vor avea loc spectacole de teatru pentru copii. De asemenea, Casa lui Moş Crăciun îşi deschide porţile din prima zi a evenimentului. Totodată, copiii pot participa la ateliere de creaţie specifice atât sărbătorii naţionale, cât şi Crăciunului.

Intrarea la târgul de Crăciun este liberă. Mai multe informaţii referitoare la programul evenimentului pot fi accesate pe https://www.creart.ro/.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare