Maia Sandu, la ONU: Prin semnarea cererii de aderare la UE, Moldova a ales democrația în locul autocrației, libertatea în locul opresiunii, pacea în locul războiului și prosperitatea în locul sărăciei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu scrie pe Facebook că a vorbit ieri, de la tribuna Națiunilor Unite, despre Republica Moldova, viitor stat membru al Uniunii Europene. Am menționat că, prin semnarea cererii de aderare la UE, Moldova a ales democrația în locul autocrației, libertatea în locul opresiunii, pacea în locul războiului și prosperitatea în locul sărăciei, a spus ea. 
  • Președintele Rep Moldova afirmă că a condamnat războiul declanșat de Rusia contra Ucrainei și și-am exprimat susținerea pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, dar și admirația pentru ucrainenii care continuă să lupte pentru supraviețuire, dreptate și libertate.
”Am adus un omagiu și tuturor familiilor de moldoveni care și-au deschis casele și inimile pentru zecile de mii de refugiați ce ne-au trecut hotarul. Avem datoria morală să sprijinim în continuare Ucraina. Am menționat, în discursul meu, că Moldova știe ce înseamnă să fii o țară divizată de conflict, amintind de tragicul război din 1992, ale cărui consecințe le resimțim și azi. Mi-am exprimat convingerea că singura cale de a ne integra țara este dialogul pașnic și respectarea suveranității și integrității noastre teritoriale, și am amintit că prezența ilegală a militarilor ruși în regiunea transnistreană ne încalcă neutralitatea și crește riscurile de securitate. Am cerut retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse din stânga Nistrului și distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna”, spune Maia Sandu.
  • Ea mai afirmă că a vorbit despre faptul că corupția slăbește statele și erodează democrația.
”Am chemat la eforturi comune mai serioase de combatere a corupției, inclusiv prin crearea mecanismelor de sancționare a corupților la nivel internațional. La ONU, am vorbit și despre problemele noastre economice și sociale, amplificate de crizele prin care trecem. Am accentuat că, în ciuda provocărilor, Moldova va continua să avanseze pe agenda de reforme pentru a reforma justiția, pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și a asigura locuri de muncă, pentru a crește standardele de viață ale oamenilor.
  • Mi-am exprimat totodată convingerea că, în fața problemelor majore cu care ne confruntăm, țările lumii trebuie să se solidarizeze din nou. Pentru a reafirma valoarea păcii și inviolabilitatea vieții umane, pentru a apăra democrația și libertatea, și pentru a sprijini dreptul fiecărei țări de a-și decide propria soartă”, spune Maia Sandu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare