Marea Britanie: O interdicţie de fumat pentru generaţiile tinere a trecut de primul vot în parlament

Planul premierului britanic Rishi Sunak de a interzice oricărei persoane cu vârsta sub 15 ani să cumpere ţigări a trecut marţi de primul vot în parlament, deşi zeci de aleşi s-au pronunţat împotrivă, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Planul lui Sunak de a impune unele dintre cele mai stricte reguli anti-fumat din lume i-a înfuriat pe unii membri ai Partidului Conservator aflat la guvernare, inclusiv pe foştii premieri Liz Truss şi Boris Johnson, care spun că statul nu ar trebui să intervină în modul în care oamenii îşi trăiesc viaţa.

Proiectul de lege a trecut de un vot în parlamentul britanic, după ce 383 de aleşi s-au exprimat favorabil şi 67 au fost împotrivă, ceea ce înseamnă că va ajunge la următoarea etapă în legislativ, unde poate fi supus amendamentelor.

Parlamentarii au primit un aşa-numit vot liber asupra proiectului de lege, ceea ce înseamnă că nu au fost nevoiţi să voteze conform liniilor de partid.

În consecinţă, 57 de conservatori au votat împotriva planului, iar amploarea rebeliunii a reprezentat o nouă lovitură pentru Sunak, care s-a confruntat deja cu critici în partidul său cu privire la probleme variind de la schimbările climatice la politica de apărare.

Această legislaţie este una dintre politicile emblematice ale lui Sunak înainte de alegerile din a doua parte a acestui an, pe care sondajele de opinie sugerează că Partidul Laburist de opoziţie le va câştiga.

Proiectul de lege privind ţigările, inclusiv cele electronice, îşi propune mai degrabă să îi împiedice pe copiii născuţi începând din 2009 să poată cumpăra vreodată tutun în mod legal, decât să incrimineze obiceiul.

Sunak a declarat că în acest fel va fi combătută „cea mai mare cauză, care poate fi prevenită în întregime, de boală, dizabilitate şi deces”.

Aproximativ 6,4 milioane de persoane erau fumători în Marea Britanie în 2022, a estimat Oficiul Naţional de Statistică, ceea ce înseamnă aproximativ 13% din populaţia adultă.

Este un procent mult mai mic decât în alte ţări europene, cum ar fi Italia, Germania şi Franţa, unde între 18% şi 23% dintre adulţi fumează, conform cifrelor OCDE.

Există un sprijin puternic pentru interdicţie din partea experţilor medicali şi de asistenţă medicală şi a organizaţiilor de caritate, care spun că fumatul provoacă 80.000 de decese în fiecare an, plus multe alte boli legate de acest obicei.

Sondaje realizate de YouGov sugerează, de asemenea, că interzicerea fumatului este populară, o treime dintre alegători susţinând abordarea treptată, 30% fiind în favoarea unei interdicţii pentru toată lumea în acelaşi timp şi doar un sfert spunând că nu ar trebui să existe nicio interdicţie.

Companiile de tutun, cum ar fi British American Tobacco, care produce Dunhill, au criticat interdicţia propusă, spunând că ar putea alimenta comerţul pe piaţa neagră şi va fi dificil de aplicat.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare