Mihaiu: 87% din cei vaccinaţi împotriva COVID la centrul de la Obor au ales serul cu o singură doză

Un procent de 87% din cei vaccinaţi împotriva COVID-19, vineri, la centrul mobil din Piaţa Obor, au ales serul cu o singură doză şi doar jumătate au folosit voucherul pentru o porţie de mici, pâine şi apă, potrivit primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu.

‘Nu doar mirosul de mici a atras lumea azi la centrul de vaccinare de la Obor. Doar jumătate din cei vaccinaţi au şi folosit voucherul. Bătaia mare a fost pe vaccinul Johnson & Johnson. 87% din cei vaccinaţi astăzi acolo au ales varianta cu o singură doză. Cum am mai spus, vaccinarea trebuie să fie aproape de casă, simplă şi rapidă’, a scris Radu Mihaiu, vineri, pe Facebook.

La centrul mobil deschis, vineri, în Piaţa Obor, se administrează seruri Pfizer BioNTech şi Johnson&Johnson. Programul centrului va fi sâmbăta aceasta la fel ca vineri, anume între orele 8,00 – 20,00, iar duminică – în intervalul 8,00 – 18,00.

Viceprimarul Sectorului 2 Alexandra Chirilă preciza, cu prilejul deschiderii centrului, că Terasa de la Obor oferă pentru fiecare persoană care se vaccinează vinerea, sâmbăta şi duminica aceasta un voucher care este valabil până pe 15 iunie pentru o porţie de mici, pâine şi apă plată.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare