Ministrul apărării, întrevedere cu subsecretarul general ONU pentru operaţii de menţinere a păcii

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, a avut sâmbătă o întrevedere cu subsecretarul general al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, în cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen.

Ministrul român a reafirmat angajamentul României pentru consolidarea securităţii la nivel internaţional, printr-o implicare activă în cadrul misiunilor şi operaţiilor de pace derulate sub egida ONU.

În acest context, Jean-Pierre Lacroix a reiterat aprecierea conducerii Organizaţiei faţă de participarea României, cu un detaşament de elicoptere de transport, în cadrul Misiunii ONU integrate de stabilizare din Mali (MINUSMA), în perioada 15 octombrie 2019-14 octombrie 2020.

În cadrul discuţiilor au fost prezentate, de asemenea, elementele de actualitate ale acţiunilor întreprinse de ONU în vederea implementării iniţiativei Action for Peacekeeping a secretarului general al Organizaţiei, lansată în martie 2018, care are ca obiectiv creşterea eficienţei operaţiilor de pace.

Acest deziderat se bazează pe un proces de intensificare a pregătirii misiunilor şi pe punerea la dispoziţia organizaţiei, de statele membre, a unor capabilităţi militare robuste şi credibile, care să permită îndeplinirea cu succes a mandatelor încredinţate de către Consiliul de Securitate al ONU.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare