Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat contracte de finanţare în valoare de 3,3 milioane de euro

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat, vineri, contractele de finanţare, în valoare de 3,3 milioane de euro, aferente celor 17 proiecte selectate în cadrul apelului „Consolidarea antreprenoriatului cultural şi dezvoltarea audienţei şi a publicului” – sesiunea a treia, finanţat prin Programul RO-CULTURA, cu sprijinul Granturilor SEE 2014 – 2021.

Proiectele vizează atât realizarea de activităţi cu accent pe arta contemporană, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea audienţei şi a publicului la evenimentele culturale, cât şi dezvoltarea de competenţe şi expertiză la locul de muncă, sprijinirea abordărilor inovative cu privire la patrimoniul cultural, precum şi a producţiilor referitoare la minorităţile sociale, etnice şi culturale.

„Am avut de-a lungul timpului mai multe sesiuni de semnare de contracte şi am realizat că oamenii trebuie să ştie ceea ce face Ministerul Culturii, în general, şi, în particular, prin Unitatea de Management a Proiectului, pentru cultura românească. Astăzi am semnat contractele de finanţare aferente celui de-al treilea apel dedicat antreprenoriatului cultural. Această sesiune de proiecte, derulată în 2021, cu suma maximă alocată de 200.000 de euro per proiect, nu ajută doar fenomenul cultural, ci şi tot ceea ce înseamnă beneficii conexe – locuri de muncă, gradul de acces al publicului larg la cultură. Per total, pe RO-CULTURA s-au primit şi derulat 34 de milioane de euro, iar pe zona de antreprenoriat cultural s-au alocat 7,6 milioane de euro”, a declarat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul Ministerului Culturii.

Sursa: Agerpres

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare