Ministrul Lucian Bode: Acum, poate mai mult ca oricând, când o ţară vecină s-a văzut aruncată într-un război pentru libertate şi unitate, trebuie să reflectăm la îndemnul pe care îl regăsim în versurile Imnului naţional

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că trebuie să reflectăm la îndemnul pe care îl regăsim în versurile Imnului naţional, în contextul în care o ţară vecină s-a văzut aruncată într-un război pentru libertate şi unitate.

„Mesajul transmis prin Imnul naţional este unul puternic şi ne vorbeşte despre istoria noastră, despre luptele şi reuşitele înaintaşilor, despre tradiţii şi identitatea naţională. Acum, poate mai mult ca oricând, când o ţară vecină s-a văzut aruncată într-un război pentru libertate şi unitate, trebuie să reflectăm la îndemnul pe care îl regăsim în versurile Imnului naţional. Astăzi este momentul să onorăm Imnul nostru naţional şi să îl intonăm cu mândrie! Imnul este un liant naţional, ne defineşte ca români şi ne uneşte când ne este mai greu”, scrie Bode într-o postare pe facebook.

Ministrul mai arată că Ziua Imnului, sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, este un moment de reflecţie, care oferă prilejul de a ne arăta ataşamentul faţă de valorile şi principiile ce au stat la baza statului român modern.

„Sărbătorim, astăzi, 174 de ani de când imnul ‘Deşteaptă-te, române!’ s-a făcut auzit şi a purtat mesajul Revoluţiei române de la 1848 peste veacuri. Prin mesajul său profund de patriotism şi libertate, imnul a devenit unul dintre simbolurile care ne insuflă sentimentul solidarităţii şi mândria de a fi români!”, mai spune Bode.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare