Ministrul Mediului a anunțat că OUG privind plafonarea prețului pentru lemnul de foc intră pe circuitul de avizare

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că OUG privind plafonarea prețului lemnului de foc va figura pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din această săptămână, programată joi sau vineri. Acesta nu exclude ca prețul propus, de 500 de lei pe metrul cub, să fie modificat, potrivit Știrile TVR. 

Tanczos Barna a declarat, marți, la emisiunea ”Inspiră România” de pe TVR Info că ordonanța este pregătită și va intra pe circuitul de avizare.

”Propunem, pe de-o parte, limitarea prețului pe piață, nu doar pentru lemnul de foc ci și pentru derivate din lemn de foc.

Pentru a asigura un echilibru pe piață și a preveni exodul de material lemnos sau de derivate de pe piața românească pe alte piețe, este nevoie de interdicție de export în anumite condiții.

Sunt și produse care erau în mare măsură pentru export, cum sunt peleții sau brichetele, iar acolo ar fi nevoie, probabil, de o soluție mixtă, care să genereze o aprovizionare a pieței locale, naționale, iar restul să meargă la export.

OUG va fi aprobată în prima ședință de Guvern, joi sau vineri”, a spus Tanczos.

Acesta a precizat că 500 de lei metrul cub, înseamnă 320 de lei metrul ster, și este un preț care ar limita în lunile următoare o creștere exagerată.

”Discutăm despre acest preț în momentul de față. Decizia va fi luată, probabil, joi sau vineri, și atunci vom avea suma exactă, fixă, prețul pe care îl stabilim”, a precizat ministrul Mediului.

Întrebat dacă acest preț propus ar putea fi modificat în ședința de Guvern, Tanczos Barna a spus că până nu se ia o decizie finală, această problemă suportă discuții, în condițiile în care vin, în continuare, analize și observații de la mai multe ministere.

”Lemnul de foc rămâne și trebuie să fie o sursă pentru foarte mulți cetățeni din România.

(…) Eficiență în utilizarea lemnului de foc înseamnă că putem încălzi cu aceeași cantitate suprafețe mai mari sau putem încălzi aceeași casă cu o cantitate mai mică.

Trebuie să intervenim pe soluțiile tehnice, pe centralele termice, pe sobele cu eficiență mai mare, acesta fiind scopul meu când am propus acest studiu la nivel național”, a explicat ministrul, care a dat asigurări că lemnul de foc nu va fi interzis.

Tanczos estimează că cifra de 3 milioane de gospodării, în care locatarii se încălzesc cu lemne de foc, va scădea conform Recensământului care s-a desfășurat în acest an.

În ceea ce privește exportul de lemne de foc, ministrul Mediului a precizat că, în acest an, cantitatea a fost de 57.000 de mc, ceea ce înseamnă 0,2% din cantitatea de lemn exploatată la nivel național.

”Trebuie să avem mare grijă de pădure în această perioadă pentru că presiunea se va muta pe pădure și chiar dacă suntem conștienți că este nevoie de o cantitate mai mare de lemn pe piață, nu trebuie să exagerăm”, a mai spus Tanczos.

În ceea ce privește lemnul pentru mobilier, acesta a menționat că nu ar accepta niciodată exportul acestui tip de lemn și ar prefera să fie procesat în țară.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare