Ministrul Turismului răspunde atacului venit din partea ANAT: Ministerul este alături de agențiile de turism și va parcurge toate procedurile pentru identificarea de soluții care să încurajeze afacerile sustenabile

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, răspunde atacului venit din partea ANAT: Ministerul este alături de agențiile de turism și va parcurge toate procedurile pentru identificarea de soluții care să încurajeze afacerile sustenabile, spune Cadariu. 

Urmare a informațiilor transmise de către prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) dorește să facă următoarele precizări:

În cele 9 luni de activitate a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, enumerăm o parte din demersurile echipei acestei instituții, care au fost derulate în sprijinul industriei din turismului românesc:

ü  Finalizare schema de ajutor de stat HoReCa – Prin această schemă s-a făcut o infuzie de 426.600.000 euro în industria HoReCa, din care agențiile de turism și tur-operatorii au beneficiat de plăți în valoare totală de 132.000.000 euro.

ü  Finalizare plăți restante din M2 – capital de lucru pentru firmele afectate de Covid-19, prin efectuarea modificărilor legislative necesare și prelucrarea dosarelor restante –  Prin această schemă s-a făcut o infuzie de capital pe M2 de 370.000.000 euro în industria HoReCa (aprox. 42% din bugetul plătit pe această măsură), din care agențiile de turism și tur-operatorii au beneficiat de plăți în valoare totală de 30.000.000 euro.

 

Prin schemele de ajutor de stat derulate de MAT (atât HoReCa 1 cât și M2), s-au făcut plăți către HoReCa în valoare de 796.600.000 euro, agențiile de turism și tur-operatorii care sunt reprezentați chiar de ANAT au beneficiat în total de plăți în valoare de 162.000.000 euro, suplimentar față de șomajul tehnic asigurat de Guvernul României și de programul Kurzarbeit.

 

ü  Reintroducerea voucherelor de vacanță, îndeplinită încă din primele săptămâni de mandat. Măsură care va însuma, pentru cei 5 ani prevăzuți de lege, 1.74 miliarde de euro cu scopul de a susține refacerea capacității de muncă, dar și dezvoltarea turismului intern. Conform informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor, 252 de milioane de euro deja au fost distribuite prin voucherele de vacanță doar anul acesta.

ü  Reglementarea procedurii de clasificare a unităților de cazare deținute de persoane fizice pentru a reuși astfel să asigurăm o concurență loială în piață, precum și pentru asigurarea protecției turiștilor, dar și diseminarea logo-ului turistic, prin afișarea acestuia în interiorul unităților clasificate din domeniul turismului.

ü  Îndeplinirea primul jalon din PNRR aferent reformei „Operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației” și anume cartografierea destinațiilor optime în care să se dezvolte aceste OMD-uri, jalon care avea termen limită de îndeplinire trimestrul I;

ü  OUG privind unele măsuri de eficientizare a activității turistice aferente sezonului estival 2022 – plaje nou construite;

ü  Actualizarea cadrului legal privind dezvoltarea Organizațiilor de Management ale Destinațiilor (OMD) pentru a răspunde solicitărilor industriei de profil și care să conducă la profesionalizarea managementului de destinație printr-un parteneriat între mediul public și cel privat – Jalon în PNRR cu termen trimestrul III îndeplinit, DEȘI avea termen trimestrul III pentru a fi îndeplinit.

 

MAT dorește să răspundă observațiilor evidențiate în comunicatul de presă al domnului prim-vicepreședinte Alin Burcea, care nu a fost asumat de către toți membrii ANAT:

  1. Schema de ajutor de stat HoReCa 2, care avea ca scop compensarea pierderilor cauzate de Covid în 2021, raportat la 2019

MAT a realizat cadrul legal primar încă din februarie 2022, iar implementarea acestei măsuri a depins exclusiv de rectificarea bugetară. La acest moment, MAT are 50 mil lei pentru a demara schema de ajutor de stat, ca urmare a OG nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022. Până la această oră, ANAT a participat la 2 întâlniri organizate de către MAT și de către Guvernul României pentru a încadra HoReCa 2 pe cadrul temporar Ucraina.

  1. Realizarea Fondului de garantare pentru despăgubirea integrală a pachetelor de turism

Guvernul României a transpus încă din 2018 directiva privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative prin OUG nr. 2/2018. Aceasta definește foarte clar fondul de garantare a pachetelor de călătorie ca fiind o schemă privată de garantare în domeniul turismului, care are ca scop protejarea călătorilor care au achiziționat pachete de servicii de călătorie sau servicii de călătorie asociate de consecințele insolvenței agenției de turism organizatoare sau a comercianților. MAT se va implica pentru facilitarea dialogului, în speranța unei implementări mai rapide a acestei prevederi, chiar dacă reprezentanții mediului privat nu au o viziune unitară.

  1. Modificarea OG nr. 2/2018, actul normativ care guvernează activitatea agențiilor de turism

OG nr. 2/2018 reprezintă transpunerea directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, nereprezentând astfel o politică publică adoptată de România la inițiativa noastră, ci chiar o obligație de reglementare a acestui domeniu, obligație ce decurge din calitatea noastră de stat membru al UE.

  1. Promovarea incoming-ului

Echipa tehnică a ministerului, împreună cu structurile asociative, reprezentând agențiile de turism, au perfectat o schemă de ajutor de stat care va permite stimularea turismului de incoming. Această schemă a fost în premieră pusă pe circuitul de avizare și ne bucurăm să anunțam că nu există blocaje până în acest moment, MAT obținând toate avizele premergătoare necesare, conform legislației în vigoare, iar memorandumul pentru încadrarea în politicile fiscal bugetare a acestui program de stimulare a incomingului a fost transmis către Ministerul Finanțelor, urmând să ajungă în ședința de guvern cât mai curând.

  1. Târgurile de turism

Având în vedere că participarea operatorilor de turism la târguri este considerată că intră sub incidența legislației de ajutor de stat, MAT a transmis către Comisia Interministerială pentru Ajutor de Stat propunerea de procedură de implementare a schemei de ajutor de stat.

  1. Litoralul românesc

MAT a promovat prin toate mijloacele de comunicare litoralul românesc și a reglementat inclusiv modalitatea de închiriere a plajelor nou create.

  1. Bugetul de promovare al României

Deși bugetul transmis de ANAT în comunicatul publicat este eronat, am dori să subliniem faptul că MAT depune eforturi pentru creșterea bugetului pentru promovarea destinației România. Ministerul Finanțelor este un partener cu care colaborăm pentru atingerea obiectivului și care este responsabil cu politica bugetară și fiscală a României.

  1. Organizațiile de Management al Destinațiilor – reforma a fost demarată prin aprobarea a OUG nr. 86/2022 pentru completarea și modificarea OG nr. 58/1998

Acest act normativ este rezultatul unor sute de ore de consultări în cadrul unui grup de lucru constituit de MAT împreuna cu reprezentanții întregii industrii de turism, dar și reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților publice locale. Subliniem că textul este agreat de toți acești parteneri ai MAT și că răspunde recomandărilor formulate de OCDE printr-un studiu realizat anterior în România și răspunde rigorilor impuse prin PNRR.

MAT este alături de agențiile de turism și va parcurge toate procedurile pentru identificarea de soluții care să încurajeze afacerile sustenabile și care arată respect față de turiști.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare