MODERAT OPTIMIST

MODERAT OPTIMIST”

Eradicarea foametei, reconstrucţia civilă şi redarea speranţei oamenilor 

Acestea au fost obiectivele îndeplinite cu succes ale Planului Marshall. La acel moment noi am luat coada de la urss, multumită lui IVAN care s-a tocmit la cântar.

Noi „Trăitorii care dăm search pe Google am sperat că poate ne va ajunge istoria din urmă și vom avea parte de un Plan Marshall pe înțelesul nostru.

Bani și servicii pe de-a moaca vroiam măcar un an cum au primit europenii 5 ani de la UNCLE SAM între 1948-1952.

Cei care mai știm să facem ceva nu dorim nerambursabile că pierdem vremea cu eligibilitățile și nu mai vrem să facem proiecte de sertar cum am tot făcut. Dorim acum un ajutor masiv și necondiționat pentru cei care nu știu să facă nimic și n-au de niciunele. Această pătură , o știe și Europa foarte bine, e formată din trăitori care dacă nu le dai pe de-a moaca se apucă de citit pe net, de furat, de tâlhărit,de management, de jaf sau mai rău se apucă de politică, ajung Doamne ferește să ne guverneze și afectează grav reconstrucția civilă.

Acum, după negociere, pentru a băga în traistă 80 miliarde euro  trebuie să facem proiecte, trebuie să autorizăm repede, trebuie să realizăm la termen, trebuie să ne contestăm mai puțin și să ne judecăm drept fără sentințe în amânare.

De aceea sunt și eu moderat optimist domnule Președinte pentru că semănați cu Ioana d’Arc la porțile Parisului când aceasta a ordonat asaltul fără să realizeze că în spatele ei nu exista nici o urmă de armată.

Dacă printr-o minune se îndeplinește planul de relansare și scuturăm buzunarul Europei nu știu cît de încântați vor fi olandejii, francejii sau nemțălăii dacă din punct de vedere logistic Marea Neagră va deveni cea mai eficientă rută de import-export cu Orientul iar dacă irigăm bazinul Dunării vom depășii locul trei deținut momentan în U.E. la export de grâu. Nu e bine pentru Europa nici să ne educăm sau să ne spitalizăm căci vom începe să ne însănătoșim psihic și fizic iar școala noastră de felceri s-ar putea să producă doar pentru uz intern.

Bugetul Europei trage nădejde că STATUL DE DREPT va înjumătății ajutorul reconstrucției statelor estice cum s-a întămplat și până acum.

Dar ce se va întâmpla cu Europa dacă migrează spre est corporațiile și capitalul după modelul multor transnaționale care și-au pus pirostriile pe la noi.Deoarece au know-how o să facă toate cele de trebuință și o să rămână U.E. cu buza umflată și bugetul scurs pînă la ultimul euro.

Noi o să asigurăm corporațiilor cele necesare și contra cost protecția… ca de obicei stând pe la poartă.

MODERAT OPTIMIST

O carte:


„PRINȚ ȘI CERȘETOR” autor MARK TWAIN

O Idee:

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”

autor Gheorghe Dinică în rolul lui Pavel Puiuț din filmul Filantropica în regia lui Nae Caranfil

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare