MTS a deblocat premieri restante de 8 milioane de lei / Sportivii și tehnicienii de la sporturi olimpice importante și-au primit banii

Ministrul Tineretului si Sportului, deputata Ioana Bran a aprobat plata unui număr de 17 premieri, în valoare de peste 4 milioane de lei. Unele dintre acestea erau restante și rămăseseră blocate încă din 2016 și 2017!

Conform unei informări de presă, premierile respective au fost acordate către sportivii și tehnicienii de la sporturi olimpice importante, precum judo, tenis de masă, natație sau atletism, dar și la sporturi neolimpice, precum kempo sau dans sportiv.Una dintre preocupările prioritare ale Ministerului Tineretului și Sportului a fost deblocarea premierilor către sportivi și tehnicieni.

  • De asemenea, sunt aprobate și date în lucru pe circuitul financiar-contabil o serie de alte premieri pentru rezultate bune (și vor fi plătite până spre finalul lunii aprilie), în valoare de 3,8 milioane de lei, la o serie de alte discipline, precum box sau karate, ceea ce ridică suma totală a premierilor restante deblocate la peste 8 milioane de lei!

Ioana Bran„Am fost surprinsă să descopăr, când am preluat mandatul, că ministerul are peste 30 de premieri către sportivi blocate. Am cerut imediat verificarea acestora și am dispus ca acelea care sunt în regulă, adică îndeplinesc normele și criteriile MTS și sunt legale, să fie plătite cât mai curând posibil.

  • Cred că munca și eforturile unui sportiv care obține performanțe remarcabile , dar și ale tehnicienilor din jurul său, trebuie să fie răsplătite pe măsură. Cu atât mai mult cu cât premierile sunt justificate. Vom continua acest proces de deblocare a plăților restante până vor fi achitate toate cele care îndeplinesc criteriile.

Am deblocat și plătit deja premieri către sportivi de la discipline olimpice precum atletism, judo sau natație, ne apropiem de anul olimpic și este foarte important ca sportivii să fie motivați. Este posibil să mi se reproșeze că sporturi precum karate, modelism, kempo sau dans sportiv sunt mai puțin cunoscute sau dezvoltate la noi, dar eu consider că performerii care merită trebuie premiați. Sigur, conform grilelor și conform anvergurii fiecărei performanțe. Dar dacă performanța există și este meritată, trebuie premiată!”, a spus deputata Ioana Bran, ministrul Tineretului si Sportului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare