Alexandru Muraru a scris, sâmbătă, pe Facebook, că singurul program de guvernare al PSD va fi să se plângă de greaua moştenire şi să îl atace pe fostul premier Ilie Bolojan.
„PSD şi-a găsit naşul! Ilie Bolojan e cel care va înjumătăţi numărul de parlamentari ai fostului partid comunist. Va fi coşmarul PSD în anii care urmează. De asta, singurul „program de guvernare” al pesediştilor va fi să se plângă de greaua moşternire şi să trăiască în trecut. Toate energiile lui Neacşu şi Grindeanu vor fi consumate pe atacuri la adresa fostului premier”, a afirmat Alexandru Muraru.
Liberalul susţine că PSD îl va ataca pe Bolojan pentru a-i eroda imaginea, dar şi pentru a acoperi cu „zgomot” mediatic „incompetenţa” guvernului.
„Este pentru prima dată în istoria recentă când un fost premier ajunge liderul opoziţiei. Ilie Bolojan rămâne în prima linie şi îşi asumă confruntarea cu un sistem care a supravieţuit schimbând guverne, negociind funcţii şi protejând privilegii. Bolojan a spus un lucru simplu, pe care mulţi politicieni îl evită. Cu oamenii raţionali se poate lucra, indiferent de partid. Cu golanii este greu să faci treabă. Experienţa ultimelor luni i-a arătat cât de puţin valorează înţelegerile pentru cei care le respectă doar atunci când le convin”, a declarat Muraru.
El consideră că liderii PSD sunt disperaţi, pentru că au întâlnit un om care cunoaşte administraţia, ştie unde sunt blocajele şi nu acceptă ca reforma statului să fie negociată pentru păstrarea unor privilegii.
„În următorii ani, România are nevoie de o opoziţie care să nu uite ce a promis, să nu negocieze principiile şi să fie pregătită să guverneze. Ilie Bolojan are ocazia să construiască această alternativă. Iar PSD ştie că, de data aceasta, nu mai are în faţă un partid breloc pe care să-l folosească pentru propriile interese”, a adăugat vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru.
Fostul premier Ilie Bolojan pledează pentru intrarea oamenilor ”normali” în politică, el fiind de acord că aceştia nu vor fi primiţi, la început foarte bine în organizaţiile care există deja.
Bolojan spune că, după ce a colaborat cu toate partidele, a constatat că în fiecare dintre acestea există ”oameni raţionali cu care se poate lucra”.
”Cu omul raţional, chiar de la un partid cu probleme, am putut să mişc anumite lucruri. Aveau o anumită… ştiţi, respectul unor înţelegeri, responsabilitatea. Cu golanii e greu să faci treabă”, a afirmat fostul prim-ministru.



