Nicolae Ciucă: În discuțiile asupra pachetului măsurilor fiscale, Partidul Național Liberal a susținut capitalul românesc

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis la cea de-a XXXI-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România că în discuțiile asupra pachetului măsurilor fiscale, Partidul Național Liberal a susținut capitalul românesc.
“Astăzi, la cea de-a XXXI-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România, am sărbătorit performanța și rezultatele companiilor românești. Numărul firmelor nou înființate a fost anul trecut de peste 152.000, cel mai mare număr din istoria noastră post-decembristă. Acest fapt descrie o poveste de succes a mediului de afaceri românesc. Consolidarea capitalului autohton este fundamentul rezilienței României, pentru că reziliența nu stă numai în capacitatea de a răspunde provocărilor de securitate, ci înseamnă și o componentă economică puternică. Iar mediul privat românesc asigură majoritatea locurilor de muncă din țară și are o rată de profitabilitate mai mare decât a companiilor cu capital străin.
Am spus participanților la eveniment că, în discuțiile asupra pachetului măsurilor fiscale, Partidul Național Liberal a susținut capitalul românesc. Am dorit ca măsurile care afectează mediul privat să fie echilibrate prin reduceri ale cheltuielilor bugetului de stat, iar multe schimbări să intre în vigoare de la 1 ianuarie, pentru a oferi un grad de predictibilitate. Nu în ultimul rând, am apărat nivelul de 8% de impozitare a dividendelor. Acest model de parteneriat între stat și mediul privat trebuie să fie continuat, pentru că doar așa vom reuși să dezvoltăm România.”, a spus președintele Senatului, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare