O pensionară, „panicată” după ultimele anunțuri apocaliptice ale lui CTP: „La noi sfârșitul lumii vine zilnic. Și trece până seara” (activenews.ro)

Postarea unei pensionare, „terifiată” de declarațiile făcute de CTP, menite, după chipul și asemănarea lui, să bage groaza în oameni, s-a viralizat rapid. Practic, CTP anunță apoclipsa după Bolojan, susținând că, dacă moțiunea de cenzură trece, țara va fi aruncată într-o criză, cum nu s-a mai văzut din sfârșitul negrilor ani 80 sub Ceaușescu”. Reacția Lidiei Stoicescu se încheie cu o concluzie amară: ”La noi sfârșitul lumii vine zilnic. Și trece până seara”, scrie activenews.ro.
Redăm mai jos postarea semnnată de Lidia Stoicescu pe Facebook:
”Am deschis telefonul liniștită, ca omul care mai vrea să vadă ce se întâmplă prin țară.
Și citesc asta:
„Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că, dacă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan va trece de Parlament, va urma un dezastru pentru România și vorbește inclusiv despre posibilitatea unor probleme grave în sistemul bancar, urmate de retrageri masive de bani de către oamenii speriați.”
M-am ridicat încet cu picioarele tremurând. Am fost la baie. Mi-am dat cu apă pe față. Am verificat cardul. Am numărat conservele. Am verificat frigiderul dacă mai ține mâncarea rece.
După care mi-am făcut curaj și am citit mai departe:
„România nu mai are decât o singură garanție care nu e nici gazul, nu e nici aurul, nu este nici vreun metal rar. Singura garanție a României este un om, Ilie Bolojan. Atât.”
Atât !?
Nici BNR, nici economie, nici industrie, nici oameni care muncesc, nici firme, nici pământ, nici resurse, nici Dumnezeu. Nimic nu mai avem! Un singur om e baza și salvarea. Dacă strănută Bolojan, cade cursul. Dacă își ia liber vineri, se închid bancomatele. Dacă pleacă la Oradea, intrăm în anii ’80. Apoi astea sunt probleme adevărate domnule…
Și încă nu terminasem. CTP a mai spus și asta:
„Băncile, domnilor… Dacă trece această moțiune, într-un timp record se pot produce retrageri din filialele băncilor mari din România, masive… Închiderea acestor filiale. S-a mai întâmplat asta. Și oamenii se vor năpusti, imediat după aceea, să-și retragă banii grămadă.”
Aici am oprit. Am pus mâna pe portofel. Nu pentru că aveam mulți bani, ci ca să văd dacă mai există în casă.
După câteva minute aflu că nu e doar dezastru economic, e și „lovitură împotriva statului român”. Tot CTP:
„Este o lovitură împotriva statului român, nu împotriva lui Bolojan, nu împotriva Guvernului sau a președintelui. Este împotriva statului, care va fi aruncat într-o criză, cum nu s-a mai văzut din sfârșitul negrilor ani ’80 sub Ceaușescu.”
Deci am înțeles. Nu cade un guvern. Cade galaxia administrativă a ultimilor 36 de ani. Se oprește apa caldă preventiv. Leul își face bagajul, o fi sătul și el de atâta manipulare. Investitorii fug pe geam. Băncile trag obloanele. Iar noi, poporul, ne năpustim cu sacoșa la bancomat, să scoatem cei 83 de lei rămași până la salariu.
După aia apare Dominic Fritz și pune capac: „luni de instabilitate politică”, „un nou tăvălug al prețurilor”, „rate care vor crește”, „locuri de muncă mai puține”. Practic, dacă pleacă Bolojan, nu mai vine autobuzul, laptele se acrește singur în frigider și bancomatul îți cere el ție bani.
Apoi vine și fraza mare: „România nu își permite haosul pe care îl pregătesc PSD și AUR.”
Deci am înțeles. România își permite taxe, scumpiri, pensii înghețate, rate mari și prețuri de Occident cu salarii de provincie. Dar nu își permite să plece Bolojan. Hai măi nene…
Iar Bolojan a spus că decizia PSD înseamnă „periclitarea finanțelor noastre și aruncarea în aer a guvernării”.
Deci avem pachet complet: bănci, rating, investitori, dobânzi, PNRR, Ceaușescu, lovitură de stat, final de lume.
Mai lipsește să apară cineva la televizor și să spună: „Stimați români, țineți aproape de telecomandă. Dacă pică Bolojan, de mâine soarele răsare pe avarie.”
Și după ce m-am panicat atât… după ce am citit, după ce m-am spălat pe față, după ce am deschis aplicația de bancă de trei ori și am vazut ca cei 86 de lei sunt acolo, … m-am oprit.
M-am uitat în jur.
Soarele rasarise…
Frigiderul mergea…
Vecinul dădea cu bormașina, ca în orice zi normală din România.
Am stat puțin.
Am tras aer în piept și mi-a venit așa, simplu:
Dacă o țară cade când pleacă un om, problema nu e omul. Problema e țara…
Am mai stat un pic. Și atunci am zis, ca omul pățit:
Ori vine apocalipsa mai târziu, că e blocată în trafic…
ori ne-am speriat iar din vorbe, ca de obicei.
Am închis telefonul.
Și mi-am văzut de viață. Că, vorba aia…
La noi sfârșitul lumii vine zilnic. Și trece până seara”.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare