Peru anunţă un al patrulea val de COVID-19

Peru, ţară care figurează printre statele cu cele mai multe decese asociate COVID-19 la nivel global, se confruntă cu cel de-al patrulea val de infectări cu noul coronavirus de la debutul pandemiei, înregistrând o creştere semnificativă a numărului de cazuri, a anunţat Guvernul de la Lima, potrivit AFP, relatează Agerpres.

”Ne confruntăm în prezent cu un al patrulea val şi am observat o progresie (…) în diferite provincii din ţară, precum Junin, Arequipa, Cuzco, precum şi în capitală”, a declarat duminică pentru postul de radio RPP ministrul peruan al Sănătăţii, Jorge Lopez.

Potrivit statisticilor oficiale, numărul infectărilor era de peste 1.800 de cazuri pe săptămână la începutul acestei luni şi a ajuns la peste 11.000 săptămâna trecută.

Autorităţile sanitare peruane au îndemnat populaţia să se vaccineze pentru a preveni cazurile grave şi spitalizările.

Creşterea cazurilor de coronavirus a survenit într-un moment când această ţară revine la normalitatea prepandemică odată cu ridicarea restricţiilor sanitare în luna aprilie, în special prin renunţarea la obligativitatea purtării măştii sanitare în exterior. Până în prezent, nu s-a constatat o creştere notabilă a numărului de spitalizări şi nici a numărului de decese.

Peste 80% din populaţia Peru a primit deja două doze de vaccin şi cel puţin 65% din populaţia eligibilă a primit trei doze. O a patra doză este administrată persoanelor de peste 40 de ani.

Peru s-a confruntat cu al treilea val de COVID-19 de la sfârşitul lui 2021 până în februarie 2022, perioadă când s-a înregistrat un vârf de 50.000 de cazuri în medie zilnic în cea de-a treia săptămână din ianuarie.

În prezent, în spitalele de pe teritoriul ţării se află internaţi 833 de bolnavi de COVID-19, după ce în martie 2021 s-a înregistrat un record de 15.547 persoane spitalizate.

Peru, o ţară cu 33 de milioane de locuitori, a raportat peste 3,6 milioane de cazuri de coronavirus şi peste 213.000 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare