Peste 3.400 de apeluri la 112 în noaptea de Revelion

În noaptea de Revelion, la numărul unic de urgenţă 112 au fost sesizate 3.475 evenimente care au necesitat intervenţia structurilor MAI.

Dintre acestea, 1.300 au vizat situaţii de urgenţă sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD, iar 2.175 de cetăţeni au solicitat intervenţii din partea poliţiei sau a jandarmeriei, a anunțat miercuri un comunicat de presă al MAI.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au fost sesizaţi cu privire la 888 de posibile infracţiuni, 319 autori fiind prinşi în flagrant. În plus, au fost depistaţi 15 urmăriţi naţional sau internaţional.

S-au aplicat 3.173 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.367.651 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 270.267 lei.

În doar două zile, 30-31 decembrie 2019, Poliţia Română a derulat aproximativ 1000 de acţiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul comercializării articolelor pirotehnice, fiind constatate 486 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 487 persoane. De asemenea, au fost aplicate şi 124 contravenţii în valoare de peste 315.000 lei.

Având în vedere creşterea valorilor de trafic la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, peste 1.600 poliţişti rutieri au acţionat cu 280 aparate radar pentru prevenirea accidentelor grave. Acolo unde s-au înregistrat probleme, poliţiştii au intervenit pentru fluidizarea circulaţiei şi îndrumarea conducătorilor auto spre rute ocolitoare.

În urma abaterilor constatate, au fost suspendate 228 permise de conducere şi 37 certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, peste 21.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru asigurarea măsurilor de ordine publică şi a intervenţiilor în caz de urgenţă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare