PNL a atacat la CCR legea salarizării

Deputaţii PNL au atacat, vineri, la Curtea Constituţională a României (CCR), modificările la Legea salarizării şi actul normativ privind majorarea etapizată a indicelui social de referinţă (ISR).

„Grupul deputaţilor PNL a atacat la CCR două legi votate de majoritatea PSD, în ultima şedinţă de vot final. Prima lege atacată este cea referitoare la acordarea de sporuri şi creşteri salariale în administraţia publică centrală şi Parlament. Amendamentele vizând creşterea cu 15% pentru ‘complexitatea muncii’ nu au fost discutate la Senat, unde proiectul iniţial prevedea o cu totul altă temă de reglementare. Prin urmare, noi considerăm că a fost încălcat principiul bicameralismului. În altă ordine de idei, a fost încălcată legea responsabilităţii fiscale, care obligă iniţiatorul să precizeze sursa de finanţare pentru proiectele cu impact bugetar. Sunt doar două din cele mai importante argumente pe care le-am folosit în sesizarea către CCR. În acelaşi timp, grupul deputaţilor PNL a sesizat CCR în cazul majorării etapizate a ISR, care presupune şi creşterea ajutoarelor sociale, de tip venit minim garantat. PNL încurajează munca, nu nemunca, motiv pentru care am şi legiferat ca cei care refuză un loc de muncă să nu mai beneficieze de ajutoare sociale”, arată liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, într-un comunicat.

El precizează că PNL este „pregătit să atace la CCR orice proiect populist al PSD care aruncă în aer finanţele României”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare