Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Poliţia din Roma va creşte măsurile de securitate în jurul Colosseumului

Măsuri speciale de securitate vor fi instituite în jurul Colosseumului din Roma în următoare patru luni, după ce autorităţile au desemnat zona din jurul amfiteatrului şi a Forului Imperial din vecinătate ‘zonă roşie’, unde vor avea loc controale sporite de securitate, transmit vineri ANSA şi dpa, scrie Agerpres.

Potrivit prefecturii capitalei italiene, măsura va rămâne în vigoare în jurul popularei atracţii turistice până la 24 decembrie.

Noile reglementări vor însemna că în jurul Colosseumului va fi întărită prezenţa poliţiei şi vor fi intensificate controalele. Măsura se doreşte a creşte siguranţa numeroşilor turişti din zonă.

Vizitatorii raportează frecvent furturi de portofele şi de telefoane mobile de către hoţi de buzunare, precum şi escrocherii şi agresiuni.

În ordinul semnat de prefectul Lamberto Giannini, acesta subliniază persistenţa zonelor afectate de furturi şi trafic de droguri. Aceste fapte sunt comise mai ales de grupuri de tineri originari din ţări din afara UE. Punctul culminant al acestor incidente, a explicat prefectul, a fost atins în ziua de 1 iulie, când, în timpul unei petreceri neautorizate în piaţa Colosseumului, un grup de circa 50 astfel de persoane au opus rezistenţă poliţiştilor, pe care i-au înconjurat, rănind uşor doi dintre ei.

Colosseumul şi zona înconjurătoare fac parte acum şi dintr-un plan de securitate pe care municipalitatea Romei îl aplică deja în alte părţi ale capitalei.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare