Premierul ceh spune că Ucraina are nevoie de mai multe arme

Ucraina are nevoie înainte de toate de mai multe livrări de arme pentru a se apăra împotriva invaziei Rusiei, a declarat miercuri prim-ministrul ceh Petr Fiala, după ce s-a întors dintr-o vizită la Kiev, informează Reuters, notează Agerpres.

El a spus că delegaţia sa – care i-a inclus şi pe prim-miniştrii Poloniei şi Sloveniei – a discutat de asemenea despre sancţiuni, arme şi ajutor umanitar, precum şi posibile demersuri diplomatice viitoare cu preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski.

Rusia numeşte acţiunile sale în Ucraina drept „operaţiune specială”.

Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat fotografii ale discuţiilor cu cei trei prim-miniştri – ceh, polonez şi sloven – pe reţeaua socială Telegram.

Petr Fiala, Mateusz Morawiecki şi Janez Jansa au călătorit cu trenul la Kiev marţi seară. Vizita a fost menită să semnaleze un sprijin clar pentru Ucraina, aminteşte agenţia TASR.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare