Premierul Florin Cîţu a spus vineri că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) depus de România la Bruxelles nu a fost respins şi că toţi banii, 29,2 miliarde de euro, vor fi atraşi de ţara noastră, precizând că, în actuala etapă, Comisia Europeană a formulat o serie de observaţii care vor trebui să primească răspunsuri rapide din partea funcţionarilor care lucrează la acest document, altfel cei care tratează superficial lucrurile riscă să plece acasă.
„Aş vrea să clarificăm câteva lucruri despre PNRR, pentru că am văzut mai multe ştiri false. Am spus şi de dimineaţă că nu a fost respins PNRR şi nu a fost retrimis PNRR, este o ştire falsă. Şi acesta este adevărul – înainte să vină Comisia cu precizări, care au confirmat ceea ce am spus. Aici, românii trebuie să fie foarte atenţi şi să fie lucrurile foarte clare pentru ei, nu pierdem aceşti bani, 29,2 miliarde de euro, îi vom lua pe toţi, avem proiecte depuse pentru aceşti bani, proiecte importante de investiţii pentru România care vor fi terminate până-n 2026 – infrastructură, spitale, România educată, planul de dezvoltare pentru UAT-uri sau fond de dezvoltare pentru UAT-uri, acolo sunt proiecte pentru a lua aceşti bani.
În acest moment suntem într-o procedură firească în care sunt toate ţările din Uniunea Europeană. Comisia Europeană face observaţii, noi le răspundem şi aici suntem în acest moment”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă la Sălaj.
Cîțu: Avem un mesaj foarte clar pentru toţi cei care lucrează la PNRR – şi aici mă refer la funcţionarii din administraţia publică. Trebuie să ştiţi că nu puteţi să mergeţi în concediu până nu avem acest PNRR aprobat
„Este responsabilitatea noastră şi a celor care lucrează la acest proiect să avem cel mai bun PNRR. De aceea trebuie să luaţi toate observaţiile Comisiei Europene şi să le trataţi cu mare, mare atenţie. Dacă cumva din cauza unei tratări superficiale a acestor observaţii de către un funcţionar sau oricine, la orice nivel din administraţia publică, vom avea probleme cu PNRR, vă garantez că acea persoană sau acele persoane pleacă acasă. Nu ne jucăm cu aşa ceva, trebuie să luaţi în considerare toate observaţiile, răspundem cu celeritate, răspundem imediat şi facem un PNRR bun. Deci, nimeni nu pleacă acasă, în concediu, până nu avem acest PNRR. (…) Trebuie să luăm aceşti bani, sunt bani de care avem nevoie să ne dezvoltăm”, a mai declarat premirul Florin Cîţu.
Reamintim că Planul Național de Redresare și reziliență(PNRR) a fost respins din nou de Comisia Europeană, care a găsit zeci de nereguli în proiectul prin care România ar urma să primească fonduri în valoare de 29,2 miliarde de euro.
DOCUMENT / Un nou EȘEC pentru Guvernul Cîțu – PNRR, trimis înapoi României, pentru a doua oară