Premierul Dăncilă, optimistă în ceea ce privește preluarea Președinției UE de către România

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că România stă foarte bine cu pregătirea primului său mandat la Preşedinţia Consiliului UE şi a cerut ministerelor să trateze prioritar, cu seriozitate şi implicare responsabilă, toate aspectele care pot contribui la un mandat de succes al României, ţinând cont de complexitatea contextului în care România va exercita preşedinţia rotativă a UE – Brexit, adoptarea Cadrului Financiar Multianual şi alegerile pentru Parlamentul European.

„Este un proiect de ţară pe care trebuie să-l tratăm cu foarte multă seriozitate. Este foarte important să ne prezentăm la nivelul aşteptărilor şi să fim pregătiţi pentru a ne putea atinge obiectivele, având în vedere că ne-am propus să avem un mandat performant, iar evaluarea României în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE depinde şi de capacitatea noastră de a gestiona şi finaliza cât mai multe dintre dosare”, a declarat Viorica Dăncilă.

În anul 2019, România va prelua, timp de 6 luni, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare