Preşedintele Klaus Iohannis: Sărbătorim astăzi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, în care afirmă că veteranii reprezintă „veritabile exemple de curaj, demnitate, patriotism şi loialitate faţă de ţară şi valorile naţionale”, potrivit Agepres.

„Sărbătorim astăzi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, prilej de a-i omagia pe toţi militarii care, departe de casă şi familii, şi-au îndeplinit cu abnegaţie şi devotament misiunile încredinţate. Este o zi cu o semnificaţie particulară pentru ţara noastră, pentru că în urmă cu 18 ani, pe 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie primul militar român în teatrul de operaţii din Afganistan, sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogoraşi. Aducem astăzi un pios omagiu celor care au făcut sacrificiul suprem în teatrele de operaţii sub faldurile tricolorului românesc. Le mulţumim, totodată, tuturor veteranilor care continuă să-şi desfăşoare activitatea în rândurile personalului activ, în rezervă sau în retragere. Veteranii reprezintă veritabile exemple de curaj, demnitate, patriotism şi loialitate faţă de ţară şi valorile naţionale”, spune şeful statului în mesaj.

El arată că profesionalismul militarilor români participanţi la misiuni în teatrele de operaţii este remarcat şi apreciat de aliaţii şi partenerii României.

„Participarea României la misiuni multinaţionale, încă înainte de a fi membră NATO, a constituit un factor determinant care a facilitat accederea în Alianţa Nord-Atlantică, în Uniunea Europeană, precum şi încheierea unor parteneriate strategice în domeniul securităţii cu state relevante în plan internaţional. Anul acesta, Alianţa Nord-Atlantică şi-a încheiat cea mai solicitantă operaţie din ultimii ani, desfăşurată pe parcursul a 19 ani, misiunea Resolute Support din Teatrul de Operaţii Afganistan. Onorăm astăzi şi sacrificiul celor 27 de militari români care şi-au pierdut viaţa, al celor 227 militari care au fost răniţi şi suntem cu gândul la familiile îndurerate. Totodată, datorăm respectul nostru veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial care şi-au dat viaţa din dragoste de ţară, precum şi militarilor care, în ultimii ani, au participat la misiuni sub egida NATO, a Uniunii Europene, a ONU sau de coaliţie în afara teritoriului naţional”, afirmă preşedintele Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare