Preşedintele USR, Dacian Cioloş, le reproşează celor de la AUR că ar da dovadă de ”huliganism”

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, le reproşează celor de la AUR că ar da dovadă de ”huliganism” şi acuză autorităţile că le permit reprezentanţilor acestui partid să încalce legea.

„De la Diana Şoşoacă, pe care nimeni nu avea curaj să o întrebe de ce nu purta mască, în timp ce o ţară întreagă trebuia să o facă, şi până la asaltul asupra Parlamentului acum câteva săptămâni sau intrarea de astăzi prin forţă şi agresiune în clădirea primăriei din Timişoara, toate sunt permise şi susţinute de către autorităţile statului”, a scris liderul USR pe Facebook.

El a lansat un apel către angajaţii instituţiilor care trebuie să asigure respectarea legii să îşi facă datoria şi „să ia în serios aceste derapaje” de la regulile unei societăţi funcţionale. Potrivit acestuia, „mişcarea extremistă” din România nu este una născută dintr-o ideologie susţinută de societate.

„Vorbim de un grup politic pe care statul român, prin instituţiile sale, îl tolerează atunci când vine vorba de finanţările cel puţin dubioase, pe care îl sprijină prin lipsa de acţiune în faţa manifestărilor huliganice şi toate astea, pentru că forţelor politice aflate la guvernare le e teamă de o adevărată revoluţie în societate. Când cetăţenii cereau demisia guvernului în Piaţa Victoriei, au apărut grupuri huliganice din galeriile de fotbal din care făcea parte şi George Simion. S-a acţionat cu maximă forţă împotriva unor familii cu copii care protestau paşnic, motivându-se o lovitură de stat, un complot inexistent cu maşini încărcate cu cocktail-uri Molotov şi nimeni nu a răspuns în niciun fel pentru acele agresiuni complet nejustificate”, a mai scris Cioloş.

Vineri, liderul AUR, George Simion, a postat pe Facebook o înregistrare video a momentului în care a intrat în Primăria Timişoara, alături de câteva zeci de persoane care scandau „Hei, Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta!”. Simion a reuşit să intre în clădire după ce declarase că a găsit alte două uşi închise.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare