Șerban, despre scumpirea călătoriei cu metroul: Ghinion, cum ar spune un clasic în viață; ghinionul meu, că e pe finalul meu de mandat

Fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Ciprian Șerban spune că ordinul prin care se scumpesc călătoriile cu metroul este ghinionul său, pentru că a avut loc pe finalul său de mandat, însă trebuia semnat, întrucât este o decizie a Consiliului de Administrație al Metrorex și nu se poate reveni la aceasta.

‘Ghinion, cum ar spune un clasic în viață. Ghinionul meu, că e pe finalul meu de mandat. De ce? Pentru că acolo avem o decizie și o asumare a Consiliului de Administrație de la Metrorex. Am încercat tot felul de discuții cu dânșii, am încercat tot felul variante să nu ajungem la această creștere. Nu se poate reveni la ea. Era cumva atributul meu să semnez acel ordin pentru că au urmat toți pașii în minister. Ajungând la mine la mapă, trebuia semnat. Nu m-am limitat doar la asta, noi am trimis și corpul de control pentru că sunt anumite cheltuieli din punctul meu de vedere nejustificate acolo și bineînțeles că nu doar bucureștenii trebuie să suporte o proastă gestionare a banului public a acelei companii’, a afirmat luni Șerban, la conferința de bilanț.

El a susținut că acel ordin a avut toate avizele și dacă nu l-ar fi semnat ar fi putut fi acuzat ‘de orice altceva’.

‘Nu pot să nu semnez, odată ce a parcurs toți pașii în cadrul ministerului și este o hotărâre a Consiliului de Administrație. Dumneavoastră știți că nu ministrul conduce o societate gen Metrorex. Practic, în momentul în care ai toate avizele și îți ajunge la mapă acel ordin, tu trebuie să-l semnezi. Nu-l semnezi, poți fi acuzat de orice altceva. Cum spuneam, acel ordin a ajuns la mapă. Era o chestie penibilă sau un joc politic, nu știu cum să-l cataloghez, să las să semneze următorul că eu oricum plec. Nu. A ajuns acel ordin, trebuia semnat, l-am semnat pur și simplu’, a adăugat fostul șef de la Transporturi.

Acesta a subliniat că scumpirea biletului de metrou a fost asumată încă de anul trecut și a fost o condiție pentru avizarea bugetului companiei.

‘Mi-aș fi dorit să nu fi ajuns în această situație să trebuiască să creștem acele prețuri la Metrorex, dar să știți că a fost asumat după toate discuțiile cu premierul încă de anul trecut și a fost o condiție pentru avizarea bugetului. Deci, a fost chiar o condiție inclusă în planul de redresare a companiei Metrorex. Am amânat această decizie și am făcut tot ce a ținut de mine să nu trebuiască să ajungem la această situație. Metrorex este subfinanțat. În condițiile în care noi primim o subvenție de aproximativ 800 de milioane pe an, necesitatea este mult mai mare. Dacă am fi avut aceste subvenții din partea Guvernului, nu am fi ajuns în situația în care să trebuiască să creștem prețul la bilet. După cum știți, de la ultima creștere până acum, prețul energiei a crescut cu aproximativ 160%. Deci, cumva, erau în imposibilitatea desfășurării activității cei de la Metrorex. Repet: totul se putea rezolva cu subvenția de la stat, dar subvențiile de la stat nu au fost niciodată, nici anul trecut și anul acesta cu atât mai mult, la nivelul nevoilor companiei’, a explicat Ciprian Șerban.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare