Preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş: Un guvern minoritar nu poate lua decizii importante

Preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a afirmat joi că parlamentarii acestei formaţiuni politice nu pot susţine un guvern minoritar, atât timp cât există posibilitatea de a construi o majoritate „în jurul unui program de reforme”, potrivit Agerpres.

„Noi suntem în măsură să începem discuţiile imediat, în jurul unui program de guvernare, cu obiective clare, pentru a scoate ţara şi din criza pandemică, şi din criza energetică şi pentru a începe implementarea PNRR cât mai repede. Dar asta presupune onestitate şi claritate şi din partea celorlalţi parteneri, dacă doresc să o ia în această direcţie sau nu. Aşteptăm consultările cu domnul preşedinte ca să vedem care vor fi propunerile celorlalte partide şi care va fi decizia domnului preşedinte. USR e gata să meargă la masa discuţiilor cu soluţii pe masă”, a declarat Cioloş înainte de a merge la consultările cu preşedintele Iohannis pentru desemnarea unui nou premier.

Întrebat dacă USR va vota în Parlament un guvern minoritar, Cioloş a spus: „Din punctul nostru de vedere, este nevoie de un guvern cu puteri depline, care să aibă majoritate în Parlament, în măsură să ia decizii importante în perioada următoare. Un guvern minoritar nu poate să facă lucrul acesta”.

El a explicat că un guvern minoritar, dacă trece de Parlament, „înseamnă că are voturile să treacă, dar nu să ia decizii cu o majoritate în Parlament”.

„Sunt două lucruri diferite. Una e să ai un vot de învestitură şi alta e să ai un vot ca să îţi pui în aplicare un program de guvernare. Nu putem să susţinem un guvern minoritar câtă vreme există posibilitatea de a construi o majoritate în jurul unui program de reforme”, a adăugat Cioloş.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare