Presura(deputat PSD) – atac la premierul Cîțu: A ajuns să-și dea jos miniștrii numai și numai pentru a mitui alegătorii

Domnul Cîțu a ajuns la măsuri extreme pentru a câștiga alegerile din PNL. A ajuns să-și dea jos miniștrii numai și numai pentru a mitui alegătorii și pentru a-și impune proiectul de ordonanța de urgență pentru Programulnațional de investiții „Anghel Saligny”, un program pe care știe că nu îl va pune niciodată în practică. Ministrul Justiției nu a înțeles cacialmaua lui Cîțu pentru primarii PNL și a plecat acasă., scrie Alexandra Presura, deputat PSD, într-o postare pe facebook.

Parlamentarul social-democrat spune că programul Saligny este o nouă gogoașă vândută alegătorilor PNL de către domnul Câțu, fără acoperire în realitatea bugetară și în posibilitățile efective de finanțare a investițiilor.

”Dacă i-ar fi interesat dezvoltarea localităților puteau să aloce sumele necesare pentru proiectele în derulare din PNDL.

În loc să ia măsuri pentru scumpirile masive, insuportabile pentru populație, pentru situația gravă din sănătate sau pentru pregătirea anului școlar, partidele din Coaliție au început o nouă ciomăgeală politică, fără legătură cu agenda cetățenilor.

Sunt două ciolane puse la bătaie: împărțirea banilor publici pe criterii politice și controlul asupra justiției.Curg amenințările cu demiteri, cu moțiune de cenzură dar și cu povestea de adormit copiii a reformelor pe care vor să le facă.

Din scandal în scandal, coaliția de dreapta ne va duce către victoria finală: sărăcirea populației și criza economiei românești.”, mai scrie Presura pe facebook.

Presura: Ca și la precedentele ciomăgeli din coaliție, suntem convinși că USR-PLUS nu va renunța la ciolanul guvernării și va rămâne alături de guvernul condus de un penal.

Astfel de politici „de scandal” nu mai miră pe nimeni. Vorba lui Caragiale, după împărțirea ciolanului vor veni și „pupăturile în piața independenței”, tot cu Cîțu premier.

Presura mai spune că PSD a prezentat joi textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului și îi invită pe cei din USR să vină să semneze moțiunea dacă nemulțumirea lor e sinceră și dacă cu adevărat îi interesează reformele și problemele cetățenilor.

”PSD e un partid responsabil. Nu vrem să amăgim românii, de asta se ocupă coaliția de dreapta. Vom depune moțiunea când vom avea semnăturile necesare trecerii ei. Până atunci pregătim legi în sprijinul populației și mediului de afaceri pentru a le depune cât mai repede în Parlament.”, conchide Alexandra Presura, în postarea de pe facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare