Proiect PSD: Limitarea mandatului preşedintelui Consiliului Legislativ la 5 ani; poate fi reînnoit o singură dată

Mai mulţi parlamentari de la PSD propun limitarea mandatului pentru preşedintele Consiliului Legislativ la 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

Propunerea legislativă, semnată de 43 de deputaţi şi senatori social-democraţi, printre care preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, vizează modificarea şi completarea Legii nr.73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ.

Potrivit proiectului, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc, pentru un mandat de 5 ani, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri ale birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Aceştia îşi exercită atribuţiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere.

De asemenea, proiectul prevede că mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ şi al preşedinţilor de secţii poate fi reînnoit o singură dată.

În legea în vigoare nu este prevăzută o limită pentru mandatul conducerii Consiliului Legislativ, iar în prezent această funcţie este ocupată de fostul deputat PSD Florin Iordache.

Totodată, actul normativ depus stabileşte că mandatele preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale preşedinţilor de secţie aflate în curs încetează la 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pot fi reînnoite o singură dată.

Proiectul prevede că jurământul celor care sunt numiţi în funcţii poate fi depus şi fără formula religioasă.

De asemenea, în proiect a fost eliminată prevederea potrivit căreia propunerile legislative iniţiate de parlamentari să fie înaintate Consiliului spre avizare chiar în ziua înregistrării lor la Parlament.

Proiectul mai prevede ca această instituţie să îşi poată stabili propriile normative de cheltuieli de protocol şi pentru dotarea cu autoturisme, în limitele bugetului propriu, în acord cu normativele similare stabilite la nivelul celor două Camere ale Parlamentului.

Proiectul modifică şi condiţiile pentru numirea în funcţii în Consiliul Legislativ, iniţiatorii precizând că acestea au fost puse în acord cu statutul funcţionarilor publici şi legile în vigoare.

În acest sens, proiectul prevede că pot fi numite în funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ şi de preşedinte de secţie persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară, precum şi o bună reputaţie profesională şi morală, cu o vechime în activitatea juridică de cel puţin 15 ani. Pot fi numite în funcţia de secretar general persoanele care au cetăţenia şi domiciliul în ţară, studii universitare absolvite cu diplomă de master sau echivalentă, în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, au absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, organizate de Institutul Naţional de Administraţiei şi au o vechime de cel puţin 8 ani în specialitatea funcţiei.

Proiectul mai prevede o vechime de 7 ani necesară în specialitate pentru numirea în funcţiile de şef de sector şi director, aceştia trebuind să aibă, de asemenea, studii universitare cu diplomă de master în domeniul administraţiei publice, management sau specialitatea funcţiei. Pentru funcţia de auditor intern, şef serviciu, şef birou şi consilier este stabilită o vechime în specialitate de 5 ani, iar pentru funcţiile de expert – 3 ani.

Pot fi numite în celelalte funcţii publice de conducere şi execuţie din cadrul Consiliului Legislativ persoanele care îndeplinesc condiţiile de numire în funcţie prevăzute de statutul funcţionarului public parlamentar, mai prevede actul normativ.

Funcţiile publice se ocupă prin concurs sau examen, după caz, ce constau în 3 probe, respectiv selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviul.

Potrivit proiectului, funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ, de preşedinte de secţie sunt incompatibile cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. În forma în vigoare, excepţia se referea doar la funcţiile didactice juridice din învăţământul superior.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ şi de preşedinte de secţie încetează înainte de termen prin demisie, în caz de incompatibilitate, de pierdere a drepturilor electorale, în situaţia condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni sau, după caz, în alte situaţii prevăzute de lege.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, Senatul fiind decizional.

În anul 2020, deputaţii USR au depus un proiect similar, care prevedea limitarea la 5 ani a mandatului preşedintelui Consiliului Legislativ, însă acesta nu a fost dezbătut, fiind încetată procedura legislativă la sfârşitul legislaturii trecute.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare