PSD: Bugetul trebuie să fie despre oameni; România a ajuns în topul scumpirilor

Bugetul României pe 2021 trebuie să fie despre oameni, nu despre cifre, iar România a ajuns acum în topul scumpirilor, a afirmat PSD pe pagina de Facebook.

„Dreapta nu poate promova în continuare austeritatea, când un pensionar trăiește în medie cu 1400 de lei, deși statul român a stabilit că minimul pentru un trai decent este 1733 de lei pe lună! PSD va prezenta pe 27 ianuarie alternativa sa de buget național: vom arăta că este posibil să crești veniturile angajaților și pensiile vârstnicilor, respectând chiar deficitul prevăzut de Guvernul Cîțu! Noi propunem un Buget pentru dezvoltare, nu un buget pentru înghețare – așa cum vor apostolii austerității din PNL și USR!„, arată social-democrații.

Potrivit PSD, Guvernarea Dreptei a ținut România în fruntea topului european al scumpirilor și în 2020.

„Prin grija lui Cîțu, debutul lui 2021 ne duce direct la coada Europei în privința creșterii salariului minim. Românilor li se pregătește furtuna perfectă: Coaliția Țeparilor ține deschis robinetul creșterii constante de prețuri și permanent închis pe cel al păstrării puterii de cumpărare! În acest ritm, coșul de consum al populației se va goli lunar. Proporțional, cu cât li se vor umfla burțile și conturile guvernanților!„, adaugă PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare