Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Celebra „Secție Specială”, creată de Dragnea, a fost desființată prin vot în Camera Deputaților

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a susținut, luni, pe Facebook, că “ o piatră legată de credibilitatea și imaginea României a fost astăzi înlăturată”, având în vedere faptul că „Secție Specială”, a fost desființată prin vot în Camera Deputaților.

“O piatră legată de credibilitatea și imaginea României a fost astăzi înlăturată. Celebra „Secție Specială”, creată de Dragnea, a fost desființată prin vot în Camera Deputaților. A fost o prioritate a PNL de la bun început să scăpăm de această Secţie pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, un instrument care fusese gândit drept o armă politică, o instituție incompatibilă cu valorile europene.

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a formulat un proiect bun, agreat de Parlament, de CSM și care a ținut cont de toate recomandările europene.

Este o promisiune respectată, cu un vot rapid în Cameră, și vă asigur că PNL va depune toate eforturile ca proiectul să treacă la fel de repede și prin Senat și să fie promulgat.

Dosarele de corupție din justiție nu vor rămâne în aer, ci vor fi preluate și instrumentate de 42 de procurori – 12 de la Secția de urmărire penală a Parchetului General și 30 de la Parchetele Curților de Apel, într-un nou sistem construit pe modelul de funcționare al Parchetului European.

Ne vom onora în curând și cealaltă promisiune, de a repara pachetul de legi din justiție, promovat de același Dragnea”, a scris pe Facebook Ionuț Stroe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare