Răzvan Cuc: Pe centura Bacău se toarnă asfalt!!!

Ministrul Transporturilor, deputatul Răzvan Cuc, a anunțat, pe Facebook, că pe centura Bacău se toarnă asfalt și că în termen de 6 luni s-a reușit să se toarne primii kilometri de asfalt.

“Pe centura Bacău se toarnă asfalt!!!
“Împotriva tuturor acelora care nu au crezut, constructorul român a turnat primii kilometri de asfalt”

Astăzi m-am deplasat la obiectivul de investiții “Centura ocolitoare a Municipiului Bacău” unde, așa cum era de așteptat, constructorul român este mobilizat și lucrează într-un ritm accelerat. Sunt foarte bucuros că acest antreprenor a înțeles ceea ce vreau eu, ca ministru, și ceea ce își doresc toți cetățenii români. Vrem lucrări de calitate și cu termene contractuale respectate”, a scris ministrul Transporturilor pe Facebook.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cucu, a punctat că în termen de 6 luni s-a reușit să se toarne primii kilometri de asfalt.

“Ajuns aici, în ciuda tuturor scepticilor și mincinoșilor, constructorul a început să toarne asfalt. Reamintesc tuturor că în 15 martie a.c. am ajuns pe acest șantier unde s-au început efectiv lucrările. Toți aceia care vor să omoare și ultimele firme românești de construcții și care au încept să vorbescă, fără rost, ba că antreprenorul nu lucrează, ba că s-a mobilizat doar pentru vizita mea, ba că utilajele nu sunt pe șantier, nu au avut dreptate și constructorul ne-a arătat contrariul. În termen de 6 luni a reușit să toarne primii kilometri de asfalt.
Nu pot decât să îl felicit și să-l dau exemplu de “bune-practici”
Primii kilometri din Autostrada Moldovei au fost așternuți. Ne ținem de cuvânt și moldovenii nu sunt uitați.”, a conchis ministrul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare