Salvați Copiii: Aproape 90.000 de copii au măcar un părinte la muncă în străinătate

Dintre cei 86.263 de copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi să muncească în afara ţării, 3.500 se află într-o situaţie suplimentară de vulnerabilizare, în sistemul de protecţie specială. Pentru a preîntâmpina separarea copiilor de familii, Organizaţia Salvaţi Copii deschide două noi programe locale în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, în cadrul proiectului „Servicii integrate pentru copii în risc”, al cărui scop este reducerea numărului de copii care intră în instituţii de tip rezidenţial.

Datele oficiale procesate la finalul anului 2019 arată că 15.858 de copii din România au ambii părinţi plecaţi în străinătate. Dintre aceştia, 14.786 au rămas în îngrijirea rudelor până la gradul IV, iar 952 se se află în sistemul de protecţie specială, fie la asistent maternal, în centre de plasament sau în grija altor persoane.

Lor li se adaugă alţi 11.143 de copii proveniţi din familii monoparentale şi unde părintele unic lucrează peste graniţă. Dintre aceştia, 1.239 de copii se află în sistemul de protecţie socială.

Dintre cei 59.262 de copii care au un singur părinte plecat, 1.309 se află în sistemul de protecţie specială, fiind expuşi unor riscuri suplimentare de vulnerabilizare, atât socială, cât şi educaţională şi psihologică.

„Copiii deja percep ca abandon plecarea părinţilor, chiar dacă la nivel raţional li se explică motivele pentru care aceştia muncesc în alte ţări. De aceea este crucială menţinerea relaţiei cu părinţii, precum şi integrarea psiho-educaţională.

În plus, contextul cauzat de pandemie aduce traume suplimentare şi nevoia de protecţie”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare