SUA: Un preot catolic ce poartă un patrafir în culorile curcubeului „binecuvântează” două femei care se „căsătoresc”

O biserică catolică din Lexington, Kentucky (SUA) a oficiat o „binecuvântare” a unui cuplu de acelaşi sex. Cele două femei au fost „căsătorite” civil timp de 22 de ani. Biserica a invocat declarația heterodoxă a Vaticanului Fiducia Supplicans, potrivit Life Site News, scrie r3media.ro.

Parohia Sfântul Paul a postat o poză cu „binecuvântarea” pe pagina oficială de Facebook. Aceasta îl arată pe preotul paroh Richard Watson purtând un patrafir curcubeu. Acesta oferă o „binecuvântare” asupra cuplului de lesbiene din apropierea altarului din interiorul bisericii.

„Istoria s-a scris duminică la Biserica Catolică Saint Paul”, se arată în textul care însoțește fotografia.

„Acest cuplu de același sex, căsătorit civil timp de 22 de ani, a cerut o binecuvântare. Părintele Richard a oferit-o în mod liber conform instrucțiunilor din Fiducia Supplicans.”, mai scrie biserica.

Unii au susținut că „binecuvântarea” afișată în imagine reprezintă un abuz al Fiduciei supplicans, deoarece preotul poartă un patrafir și efectuează „ceremonia” în interiorul Bisericii. Astfel ar fi fost încălcat apelul din Declarație pentru ca noua formă de „binecuvântare” să fie non-liturgică.

Pe 18 decembrie 2023, Vaticanul a publicat declarația doctrinară „Fiducia supplicans”. Aceasta permite preoților catolici să binecuvânteze cuplurile care nu sunt considerate a fi căsătorite conform învățăturii bisericii, inclusiv binecuvântarea cuplurilor de același sex.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare